Johnny Depp a semnat o nouă înţelegere cu Dior pentru a continua să fie imaginea parfumului „Sauvage” | GALERIE FOTO

johnny depp
IMAGO

Johnny Depp, 59 de ani, a semnat din nou cu Dior pentru a fi imaginea parfumului lor masculin „Sauvage”, potrivit unor surse care au declarat pentru TMZ. Contractul ar fi fost încheiat pe mai mulţi ani pe o sumă de 7 cifre.  

Neînfricat şi totuşi uman, la fel ca Sauvage”, a scris casa Dior pe Instagram.

Contractul s-a încheiat recent, potrivit TMZ. Dior a publicat o fotografie realizată de Greg Williams cu Depp înainte de unul dintre concertele sale alături de Jeff Beck la Paris.

 

 

Citește și
Johnny Depp, Amber Heard
Lovitură pentru Amber Heard. Recursul înaintat de actriță la procesul pierdut cu Johnny Depp a fost respins

Imaginile realizate de Williams vor fi folosite într-o nouă campanie publicitară a casei Dior.

Johnny Depp a semnat pentru prima dată cu Dior în 2015.

Reclama la parfamul Dior nu a mai apărut la televiziuni după acuzaţiile de abuz ale fostei soţii a lui Depp, Amber Heard, la adresa actorului.

Cererile pentru parfumul „Sauvage” de la Dior, promovat de Johnny Depp, au crescut în săptămânile care au urmat procesului de defăimare împotriva fostei soţii Amber Heard.


 

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Amber Heard a făcut apel la verdictul în procesul de defăimare contra lui Johnny Depp
Amber Heard a făcut apel la verdictul în procesul de defăimare contra lui Johnny Depp

Actriţa Amber Heard a făcut, joi, apel la verdictul pronunţat în procesul de defăimare în care s-a judecat cu fostul soţ Johnny Depp, potrivit Variety.

 

Lovitură pentru Amber Heard. Recursul înaintat de actriță la procesul pierdut cu Johnny Depp a fost respins
Lovitură pentru Amber Heard. Recursul înaintat de actriță la procesul pierdut cu Johnny Depp a fost respins

Un judecător a respins, miercuri, cererea lui Amber Heard pentru un nou proces în scandalul de defăimare dintre ea și fostului său soţ, actorul Johnny Depp.

 

Johnny Depp a compus o melodie despre procesul de defăimare intentat lui Amber Heard
Johnny Depp a compus o melodie despre procesul de defăimare intentat lui Amber Heard

Johnny Depp a compus un cântec despre experienţa trăită în timpul îndelungatului şi intens mediatizatului proces de defăimare intentat fostei sale soţii, Amber Heard, relatează duminică The Guardian, scrie Agerpres. 

Documentarul
Documentarul "Johnny Depp vs. Amber Heard - De la dragoste la ură" poate fi urmărit pe VOYO

Exclusiv pe VOYO, documentarul Johnny Depp vs. Amber Heard - De la dragoste la ură este disponibil în România.

Johnny Depp s-ar putea întoarce la „Pirații din Caraibe” pentru 300 de milioane de dolari. Disney îl vrea înapoi după proces
Johnny Depp s-ar putea întoarce la „Pirații din Caraibe” pentru 300 de milioane de dolari. Disney îl vrea înapoi după proces

Johnny Depp s-ar putea întoarce la „Pirații din Caraibe” după ce franciza a renunțat la el în 2018.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.