John Mayall, supranumit ”naşul blues-ului britanic”, a murit la vârsta de 90 de ani. A fondat celebra trupă Bluesbreakers

John Mayall
Getty

Legendarul pionier al blues-ului britanic John Mayall, Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic, a cărui influentă trupă Bluesbreakers a fost o ”trambulină” pentru staruri precum Eric Clapton, a murit la vârsta de 90 de ani, anunţă BBC, potrivit News.ro.

Compozitorul a murit, luni, la casa sa din California, înconjurat de familia sa, se arată într-un comunicat publicat pe pagina sa de Instagram.

”Problemele de sănătate care l-au forţat pe John să pună capăt carierei sale epice de turnee au dus în cele din urmă la pace pentru unul dintre cei mai mari războinici ai drumurilor din această lume”, se arată în declaraţie.

”John Mayall ne-a oferit 90 de ani de eforturi neobosite pentru a educa, inspira şi distra”, mai arată anunţul.

Cine a fost John Mayall

John Mayall, care s-a născut în Macclesfield şi a crescut în Manchester, a fondat Bluesbreakers în anii 1960.

Citește și
Deep Purple a lansat al 23-lea album, cu un titlu „enigmatic”. Ce simbolizează
Deep Purple a lansat al 23-lea album, cu un titlu „enigmatic”. Ce simbolizează

I s-a atribuit meritul de a fi contribuit la renaşterea blues-ului în rândul muzicienilor albi din Anglia - şi a fost descris drept ”naşul blues-ului britanic”.

Mayall a declarat pentru The Guardian în 2014 că ”la acea vreme, scena din America era segregată rasial” - dar în Europa şi Anglia ”blues-ul negru a început să fie auzit de un public care nu îl asculta în America”.

După albumul din 1966 în care a apărut chitaristul Clapton, Bluesbreakers a fost aclamată de criticii muzicali drept una dintre cele mai influente trupe de blues din lume.

Grupul a devenit, de asemenea, un teren de antrenament pentru alţi muzicieni rock celebri, inclusiv Peter Green, John McVie şi Mick Fleetwood de la Fleetwood Mac, precum şi Mick Taylor de la Rolling Stones - consolidând reputaţia lui Mayall de ”magnet de talente serioase”.

El a declarat pentru The Guardian că ”a reuşit să aleagă nişte oameni destul de speciali”, alegând membrii trupei în funcţie de sound-ul specific pe care îl căuta.

Mayall s-a mutat la Los Angeles în 1969 şi a continuat să conducă trupe, să lanseze zeci de albume şi să facă turnee în SUA şi Europa, conform biografiei sale de pe Rock and Roll Hall of Fame.

El a fost numit OBE (Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic) în 2005.

Mayall are şase copii, şapte nepoţi şi patru strănepoţi, se arată în declaraţia familiei.

”El este, de asemenea, înconjurat cu dragoste de soţiile sale anterioare, Pamela şi Maggie, de secretara sa devotată, Jane, şi de prietenii săi apropiaţi”, se adaugă.

”Noi, familia Mayall, nu putem să le mulţumim îndeajuns fanilor săi şi listei lungi de membri ai formaţiei pentru sprijinul şi dragostea pe care am avut binecuvântarea să le experimentăm la mâna a doua în ultimele şase decenii”, a mai transmis familia.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Cum au petrecut tinerii în a doua noapte de festival. Ce artiști au urcat pe scena Young Island, Bacău. „Distracție maximă”
Cum au petrecut tinerii în a doua noapte de festival. Ce artiști au urcat pe scena Young Island, Bacău. „Distracție maximă”

Mii de tineri au continuat petrecerea pentru a doua noapte la rând la Young Island. La festivalul organizat în Bacău au făcut spectacol DJ-ul german ATB, Antonia, ori trupa de rock „Timpuri Noi.”

Deep Purple a lansat al 23-lea album, cu un titlu „enigmatic”. Ce simbolizează
Deep Purple a lansat al 23-lea album, cu un titlu „enigmatic”. Ce simbolizează

Legendara trupă rock Deep Purple a lansat al 23-lea album de studio, intitulat „Egal cu 1”.

Concert aniversar Alternosfera, 25 de ani de rock alternativ. Marcel Bostan: ”Vă mulțumim că ne sunteți alături”
Concert aniversar Alternosfera, 25 de ani de rock alternativ. Marcel Bostan: ”Vă mulțumim că ne sunteți alături”

Întrebare capcană: care este cea mai bună formație românească de rock alternativ din toate timpurile? Alternosfera! Dar ... după Timpuri Noi, bineînțeles.  

Festivalul Rock la Mureș 2024. Programul complet pe zile, line-up final: The Casualties, Dropout Kings, Dead Like Juliet
Festivalul Rock la Mureș 2024. Programul complet pe zile, line-up final: The Casualties, Dropout Kings, Dead Like Juliet

Organizatorii festivalului Rock la Mureș au anunțat lineup-ul final pentru ediția din 2024, programul complet pe zile, dar și alte detalii importante.  

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.