John Bolton: NATO s-ar putea dezintegra dacă Trump câştigă un al doilea mandat

donald trump
Getty

Fostul consilier pe probleme de securitate naţională al SUA, John Bolton, a avertizat într-un interviu difuzat vineri de agenţia dpa că NATO s-ar putea dezmembra dacă preşedintele american Donald Trump câştigă un al doilea mandat.

De asemena, fostul consilier şi-a exprimat speranţa că liderul de la Casa Albă va pierde alegerile din noiembrie.

Bolton a fost totodată foarte critic faţă de decizia recentă a lui Trump de a retrage militari americani din Germania, apreciind că demersul pare să nu fi urmat o strategie şi că a avut ca scop să pedepsească Berlinul pentru deficitul comercial şi pentru eşecul de a cheltui 2% din PIB pentru apărare.

"Acestea nu sunt motive valide", a insistat Bolton, înainte de tipărirea în Germania, în această lună, a cărţii sale, "The Room Where It Happened", o radiografie a activităţii la Casa Albă deloc favorabilă actualei istraţii Trump. "O face deoarece crede că Germania o merită", a afirmat Bolton, subliniind că a fost vorba despre o pedeapsă.

"Cred că pagubele pe care le-a produs Trump atât pe plan intern, cât şi extern pot fi reparate destul de rapid dacă va avea doar un mandat. Dacă va obţine două mandate, cred că va produce şi mai multe pagube şi vor fi mai greu de reparat. Cred că NATO va avea de suferit în eventualitatea unui al doilea mandat al lui Trump", a continuat Bolton, adăugând: "Nu cred că europenii sunt pe deplin conştienţi de acest lucru".

Citește și
vaccin
Donald Trump, optimist în privința vaccinului anti-COVID. Când crede că va fi finalizat

Fostul consilier pe probleme de securitate naţională al SUA - care fie a demisionat, fie a fost demis anul trecut, depinde pe cine întrebi, după cum comentează ironic dpa - a avut prea puţine cuvinte amabile la adresa fostului său şef, descriindu-l ca pe un personaj căruia îi lipseşte o viziune coerentă despre lume şi care este predispus la schimbări bruşte de opinie.

Însă poate cel mai grav aspect, spune Bolton, este acela că, deşi se află de aproape patru ani la Casa Albă, Trump nu a reuşit să înţeleagă importanţa funcţiei pe care o deţine. "Nu este pe deplin conştient de ceea ce înseamnă să fii preşedintele Statelor Unite", a apreciat Bolton.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Trump a semnat decretul prin care aplicația TikTok ar putea fi interzisă în Statele Unite
Trump a semnat decretul prin care aplicația TikTok ar putea fi interzisă în Statele Unite

Preşedintele american Donald Trump a semnat, joi, un decret prin care aplicația TikTok va fi interzisă pe teritoriul Statelor Unite în 45 de zile, dacă aceasta nu este vândută de compania mamă, ByteDance, scrie CNN.

Donald Trump, optimist în privința vaccinului anti-COVID. Când crede că va fi finalizat
Donald Trump, optimist în privința vaccinului anti-COVID. Când crede că va fi finalizat

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că este posibil ca SUA să dispună de un vaccin împotriva noului coronavirus înainte de alegerile prezidenţiale programate pe 3 noiembrie.

Facebook a eliminat o rețea de conturi ce sprijineau campania lui Trump, istrate din România
Facebook a eliminat o rețea de conturi ce sprijineau campania lui Trump, istrate din România

Facebook a anunţat joi că a eliminat recent o reţea de conturi istrate din România care sprijineau campania pentru realegerea lui Donald Trump.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum, la Bratislava, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.