Joe Biden: „Ajutorul pentru Ucraina nu mai poate aştepta în faţa pericolului”. VIDEO

Joe Biden
Agerpres

Deblocarea finanţării pentru sprijinirea Ucrainei „nu mai poate aştepta” în faţa pericolului reprezentat de Vladimir Putin  

Mesajul a fost transmis de preşedintele Joe Biden, adresându-se Congresului american, unde democraţii şi republicanii nu au reuşit încă să convină asupra unui nou pachet de ajutor pentru Kiev, relatează AFP.

Eşecul unui vot asupra fondurilor suplimentare ar fi "cel mai frumos cadou" oferit preşedintelui rus, a adăugat Biden, afirmând că liderul de la Kremlin, dacă va reuşi să pună mâna pe Ucraina, "nu se va opri acolo".

Vorbind pe un ton solemn la Casa Albă, democratul a evocat clar ipoteza unui atac rus împotriva unei ţări membre NATO, ceea ce ar declanşa intrarea Statelor Unite în război şi, prin urmare, "soldaţi americani vor lupta cu soldaţi ruşi". O situaţie care nu există în prezent şi pe care Washingtonul nu şi-o doreşte, a insistat el.

Citește și
soldati ucraina
Casa Albă avertizează Ucraina că „a rămas fără timp și bani” pentru a o ajuta să lupte în războiul cu Rusia

Biden şi-a rostit discursul în urma unei teleconferinţe între liderii ţărilor G7, în cadrul căreia a vorbit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Joe Biden şi-a exprimat nemulţumirea crescândă faţă de aleşii conservatori care condiţionează ajutorul acordat Ucrainei de o înăsprire clară a politicii sale de migraţie în faţa sosirilor de migranţi la graniţa cu Mexicul.

Preşedintele democrat a afirmat, de asemenea, că este pregătit pentru "compromisuri importante" în acest sens pentru a obţine un sprijin al celor camere ale Congresului. Un astfel de sprijin ar face posibilă prelungirea ajutorului militar pentru Ucraina, Washingtonul fiind cel mai important furnizor de la invazia rusă, în februarie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Joe Biden: „Dacă Donald Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că aş fi candidat”
Joe Biden: „Dacă Donald Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că aş fi candidat”

”Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că aş fi candidat”, a mărturisit Joe Biden marţi într-o întâlnire cu donatori democraţi la Boston (nord-est), relatează AFP.

Casa Albă avertizează Ucraina că „a rămas fără timp și bani” pentru a o ajuta să lupte în războiul cu Rusia
Casa Albă avertizează Ucraina că „a rămas fără timp și bani” pentru a o ajuta să lupte în războiul cu Rusia

istrația președintelui american Joe Biden i-a avertizat pe liderii Congresului SUA că fondurile alocate pentru a ajuta Ucraina se vor epuiza până la sfârșitul acestui an.

Joe Biden promite că eliberarea primilor ostatici de către Hamas este ”doar un început”
Joe Biden promite că eliberarea primilor ostatici de către Hamas este ”doar un început”

Preşedintele american Joe Biden dă asigurări vineri că eliberarea ostaticilor este ”doar un început” şi îndeamnă din nou la o ”soluţie cu două state” în conflictul israeliano-palestinian, relatează AFP.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

LIVE SCORE | România - Cipru, meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Delir pe Arena Națională, după două goluri marcate
LIVE SCORE | România - Cipru, meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Delir pe Arena Națională, după două goluri marcate

Echipa naţională a României joacă în compania Ciprului, marţi, în preliminariile Cupei Mondiale 2026. Meciul se dispută pe Arena Naţională.