Joe Biden şi Olaf Scholz, față în față la Casa Albă, la 9 februarie. Întâlnirea are legătură cu Ucraina

Olaf Scholz și Joe Biden

Preşedintele SUA, Joe Biden, se va întâlni cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, la Washington, în data de 9 februarie, în încercarea de a obţine sprijin pentru acordarea de asistenţă suplimentară Ucrainei, a anunţat, sâmbătă, Casa Albă.  

Cei doi lideri vor folosi întâlnirea de la Casa Albă pentru a-şi reafirma sprijinul ferm pentru Ucraina după invazia Rusiei, a precizat Casa Albă într-un comunicat, scrie Reuters, conform News.ro.

Biden şi Scholz vor discuta şi despre eforturile de prevenire a escaladării regionale în Orientul Mijlociu, despre sprijinul lor ferm pentru dreptul Israelului la autoapărare şi despre necesitatea creşterii asistenţei umanitare şi a protecţiei civililor în Gaza.

Întâlnirea are loc în contextul în care discuţiile din Senatul SUA privind un acord de securitate la frontieră, pe care unii republicani l-au stabilit ca o condiţie pentru continuarea ajutorului pentru Ucraina, au ajuns într-un punct critic.

Biden a declarat vineri că acordul de frontieră negociat în Senat este cel mai „dur şi corect” set de reforme posibil şi a promis că va „închide frontiera” în ziua în care va semna proiectul de lege.

Citește și
Joe Biden Benjamin Netanyahu
Premierul israelian îl sfidează din nou pe Biden în privința statului palestinian: „Israelul trebuie să păstreze controlul”

Biden a solicitat fonduri suplimentare de 61,4 miliarde de dolari pentru a ajuta la aprovizionarea Ucrainei cu arme şi la refacerea stocurilor americane, în timp ce se apropie împlinirea a doi ani de război cu Rusia. Fondurile solicitate pentru Ucraina fac parte dintr-o cerere „suplimentară” care include, de asemenea, 14,3 miliarde de dolari pentru Israel şi 13,6 miliarde de dolari pentru protecţia frontierelor.

Scholz a declarat în această lună că majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană nu livrează suficiente arme Ucrainei pentru a o ajuta să lupte cu Rusia, îndemnându-i pe aliaţi să îşi sporească eforturile.

Germania a convenit la sfârşitul anului trecut să dubleze ajutorul militar al ţării pentru Ucraina în 2024 la 8 miliarde de euro (8,7 miliarde de dolari), iar marţi a declarat că va trimite Ucrainei şase elicoptere "Sea King" din inventarul său militar în acest an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
WP: SUA nu cred că Ucraina va avea victorii importante împotriva Rusiei în 2024. Ce scenarii sunt la Casa Albă
WP: SUA nu cred că Ucraina va avea victorii importante împotriva Rusiei în 2024. Ce scenarii sunt la Casa Albă

istraţia Biden lucrează la o strategie pe termen lung pentru susţinerea Kievului, în ciuda impasului de finanţare din Congres. Dar aceste planuri nu anticipează câştiguri semnificative ale Ucrainei împotriva Rusiei în 2024, spun oficialii americani.

Premierul israelian îl sfidează din nou pe Biden în privința statului palestinian: „Israelul trebuie să păstreze controlul”
Premierul israelian îl sfidează din nou pe Biden în privința statului palestinian: „Israelul trebuie să păstreze controlul”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins din nou ideea creării unui stat palestinian, scrie BBC.

 

Benjamin Netanyahu i-a reiterat lui Joe Biden poziţia sa cu privire la „suveranitatea palestiniană”
Benjamin Netanyahu i-a reiterat lui Joe Biden poziţia sa cu privire la „suveranitatea palestiniană”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a transmis sâmbătă că i-a reiterat preşedintelui american Joe Biden poziţia sa cu privire la "suveranitatea palestiniană", insistând asupra "pretenţiei" de securitate, potrivit AFP.

 

Hamas: Declarațiile lui Joe Biden privind un viitor stat palestinian sunt „o iluzie care nu-i păcăleşte
Hamas: Declarațiile lui Joe Biden privind un viitor stat palestinian sunt „o iluzie care nu-i păcăleşte" pe palestinieni

Organizaţia Hamas, la putere în Gaza, a respins sâmbătă declaraţiile preşedintelui american cu privire la posibilitatea înfiinţării unui stat palestinian, pe care le-a calificat drept „iluzie" care „nu-i păcăleşte" pe palestinieni.

 

Biden bea un milkshake şi mănâncă un cheeseburger, după ce-l ironizează pe Trump şi face o gafă într-un discurs
Biden bea un milkshake şi mănâncă un cheeseburger, după ce-l ironizează pe Trump şi face o gafă într-un discurs

Preşedintele american Joe Biden a arătat că predecesorul său Donald Trump nu are monopolul fast-foodurilor şi a băut un milkshake de vanilie cu sirop de ciocolată în parcare, după care a mâncat un cheeseburger cu bacon. 

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.