Italia, nevoită să declare stare de urgenţă din cauza migranţilor: „Soluţia depinde doar de o intervenţie responsabilă a UE”

×
Codul embed a fost copiat

Cabinetul italian a declarat, marţi, stare de urgenţă privind imigraţia în urma unei "creşteri puternice" a fluxurilor de imigranţi pe Marea Mediterană.

Starea de urgenţă va fi susţinută de o finanţare iniţială de 5 milioane de euro, precizat Ministerul pentru Protecţia Maritimă şi Civilă, şi va dura şase luni.

"Să fie clar, nu noi rezolvăm problema, soluţia poate depinde doar de o intervenţie responsabilă din partea Uniunii Europene", a declarat Nello Musumeci, ministrul Protecţiei Civile.

Măsura va permite guvernului de dreapta al Giorgiei Meloni să îi repatrieze mai rapid pe cei care nu au voie să rămână în Italia, sporind ordinele de identificare şi expulzare, a declarat o sursă guvernamentală.

Guvernul, aflat la putere din octombrie, s-a angajat să limiteze imigraţia în masă, dar aproximativ 31.300 de migranţi au sosit în Italia până în prezent în 2023, arată datele Ministerului de Interne, în creştere de la aproximativ 7.900 în aceeaşi perioadă a anului trecut, relatează Reuters, citată de News.ro.

Citește și
trafic de migranți
Grupare de trafic de migranți, destructurată de DIICOT. Cât plătea o persoană pentru a fi trecută granița

Italia îndeamnă UE să facă mai mult pentru a opri imigraţia ilegală

Luni, Paza de Coastă a condus operaţiunile de salvare care au implicat două ambarcaţiuni care transportau în total 1.200 de persoane, iar grupurile de caritate s-au alăturat, de asemenea, eforturilor de a salva vieţi pe mare.

În urma unui naufragiu mortal în largul regiunii Calabria din sudul Italiei la sfârşitul lunii februarie, Meloni a îndemnat Uniunea Europeană să facă mai mult pentru a opri imigraţia ilegală, în timp ce a înăsprit pedepsele cu închisoarea pentru traficanţii de persoane.

"Este corect ca Ministerul de Interne şi instituţiile să aibă puteri speciale pentru a aborda şi gestiona un fenomen complex care pune la grea încercare unele regiuni din sud", a declarat guvernatorul Calabriei, Roberto Occhiuto, într-o declaraţie.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Naufragiu în Marea Mediterană. Două persoane au murit, iar alte 20 sunt date dispărute
Naufragiu în Marea Mediterană. Două persoane au murit, iar alte 20 sunt date dispărute

Cel puţin doi migranţi şi-au pierdut viaţa şi peste douăzeci sunt daţi dispăruţi după scufundarea bărcii lor între Tunisia şi Italia, a anunțat, duminică, într-o declarație dată pentru AFP, ONG-ul german ResQship.

Grupare de trafic de migranți, destructurată de DIICOT. Cât plătea o persoană pentru a fi trecută granița
Grupare de trafic de migranți, destructurată de DIICOT. Cât plătea o persoană pentru a fi trecută granița

Procurorii DIICOT și polițiștii de forntieră din vestul țării au destructurat o nouă grupare de traficanți de migranți, formată din români și sârbi.

Zeci de migranţi sunt daţi dispăruţi şi ar putea fi morţi, după ce ambarcaţiunea lor s-a răsturnat în Marea Mediterană
Zeci de migranţi sunt daţi dispăruţi şi ar putea fi morţi, după ce ambarcaţiunea lor s-a răsturnat în Marea Mediterană

Zeci de migranţi sunt daţi dispăruţi şi ar putea fi morţi după ce ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă din Libia în Italia s-a răsturnat în Marea Mediterană, au anunţat duminică două organizaţii caritabile.

 

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.