Italia a scurtat carantina la cinci zile pentru vizitatorii din 30 de ţări, inclusiv din România

Italia
Shutterstock

Italia a scurtat carantina impusă pentru vizitatorii din 30 de ţări, inclusiv România, conform reglementărilor care intră în vigoare de marţi, scrie The Guardian.

 

În loc de două săptămâni de carantină forţată, călătorii din ţările de pe listă (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, Islanda, Norvegia, Lichtenstein, Eleveţia, Andorra, Principatul Monaco), majoritatea din Uniunea Europeană, vor petrece doar cinci zile în izolare, potrivit AFP.

Cei care vin în Italia din aceste ţări trebuie totuşi să prezinte un test negativ cu 48 de ore înainte de sosire şi, potrivit Ministerului Afacerilor Externe din România, după cele cinci zile de carantină să se supună din nou unui test molecular sau antigen, de tip tampon, pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, transmite News.ro.

În ianuarie, Italia a interzis intrarea în ţară a celor care au stat sau care au trecut prin Marea Britanie, după ce noua tulpină depistată în Kent a înregistrat o răspândire mai mare.

Citește și
Italia
Italia a decis să prelungească restricţiile. Tot personalul sanitar va fi obligat să se vaccineze

Italienii au petrecut sărbătorile de Paşte în lockdown după ce întreaga ţară a fost în zona „roşie".

De marţi, unele regiuni vor rămâne în zona „portocalie", cu unele restricţii relaxate, dar barurile şi restaurantele rămân închise, doar comenzile la domiciliu fiind permise.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Noi condiții de intrare în Italia. Ce trebuie să facă românii pentru a merge în această țară
Noi condiții de intrare în Italia. Ce trebuie să facă românii pentru a merge în această țară

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile italiene au revizuit condiţiile de intrare în ţară, în contextul evoluţiei pandemiei. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 31 martie 2021 şi se aplică până la data de 6 aprilie 2021.

Italia a decis să prelungească restricţiile. Tot personalul sanitar va fi obligat să se vaccineze
Italia a decis să prelungească restricţiile. Tot personalul sanitar va fi obligat să se vaccineze

Italia a decis să prelungească restricţiile, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor până la 30 aprilie, potrivit unui decret semnat miercuri seară de premierul Mario Draghi, transmite AFP.

Covid-19 în lume. Germania întăreşte controalele la frontiere. SUA sunt în pragul unei „faze apocaliptice”
Covid-19 în lume. Germania întăreşte controalele la frontiere. SUA sunt în pragul unei „faze apocaliptice”

Cum „valul al treilea” al infectărilor afectează multe țări de pe continent, guvernul italian va introduce carantina obligatorie de cinci zile pentru călătorii care vin din Uniunea Europeană.

Italia va introduce o carantină obligatorie de 5 zile pentru persoanele sosite din țările UE
Italia va introduce o carantină obligatorie de 5 zile pentru persoanele sosite din țările UE

Italia va impune o carantină obligatorie de cinci zile pentru toate persoanele care sosesc din celelalte ţări ale Uniunii Europene, inclusiv pentru călătorii ce revin pe teritoriul italian, au anunţat marţi surse din Ministerul Sănătăţii Italian.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.