Israelul avertizează că obiective de-ale sale din străinătate ar putea fi atacate de Iran

Armata israeliană îşi consolidează prezenţa în Cisiordania şi în apropiere de Gaza

Israelul a avertizat joi că obiective de-ale sale din străinătate ar putea deveni ţinta atacurilor Iranului, care a formulat noi ameninţări împotriva statului evreu după uciderea unui om de ştiinţă iranian, transmite Reuters.

Biroul antiterorism israelian a anunţat că Iranul ar putea încerca să comită atacuri în ţările vecine, printre care Georgia, Azerbaidjan, Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein.

Mohsen Fakhrizadeh, considerat a fi 'creierul' programului nuclear al Iranului, a fost ucis vineri într-un atac în apropiere de Teheran, acţiune atribuită Israelului de republica islamică.

Şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a evocat luni pe contul său de Instagram o "conspiraţie", menţionând o întâlnire secretă în Arabia Saudită între prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

Această întâlnire a avut loc la 22 noiembrie, potrivit unor surse israeliene, dar Riadul a dezminţit-o. Secretarul de stat american, Mike Pompeo, se afla atunci în Arabia Saudită.

Citește și
Mohsen Fakhrizadeh-Mahabadi
„Părintele bombei atomice iraniene” a fost asasinat lângă Teheran
Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Hassan Rouhani: Vom răspunde la momentul potrivit pentru uciderea creierului programului nuclear iranian
Hassan Rouhani: Vom răspunde la momentul potrivit pentru uciderea creierului programului nuclear iranian

Iranul va răspunde "la momentul potrivit" pentru uciderea omului de ştiinţă Mohsen Fakhrizadeh, a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani într-un discurs televizat de sâmbătă, acuzând Israelul că încearcă să creeze "haos" prin acest asasinat.

„Părintele bombei atomice iraniene” a fost asasinat lângă Teheran
„Părintele bombei atomice iraniene” a fost asasinat lângă Teheran

Un cercetător în domeniul nuclear, supranumit „părintele bombei atomice iraniene”, a fost asasinat lângă Teheran, vineri, conform ministrului iranian al Apărării, citat de BBC.

Israel va trimite un astronaut în spaţiu în 2021, pentru a doua oară în istoria ţării
Israel va trimite un astronaut în spaţiu în 2021, pentru a doua oară în istoria ţării

Israel va trimite un astronaut în spaţiu anul viitor, pentru a doua oară în istoria ţării, au anunţat luni autorităţile israeliene, relatează Xinhua.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.