Israelul a mulțumit oficial Marocului pentru protecția acordată evreilor care „au suferit ororile Holocaustului”

Israelul a mulțumit oficial Marocului pentru protecția acordată evreilor care „au suferit ororile Holocaustului”
Shutterstock

Israelul a mulțumit Marocului pentru protejarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Preşedintele israelian Isaac Herzog i-a mulţumit regelui Marocului, Mohammed al VI-lea, pentru „refugiul sigur" pe care regatul l-a oferit evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mulțumirile oficiale au fost exprimate într-o scrisoare, potrivit AFP, agenție citată de Agerpres.

Această scrisoare a fost făcută publică la doi ani după ce Marocul şi-a normalizat relaţiile cu Israelul, pe 22 decembrie 2020, în cadrul Acordurilor Avraam, un proces între statul evreu şi mai multe ţări arabe, susţinut de Washington.

În scrisoarea sa, preşedintele Isaac Herzog îşi exprimă recunoştinţa faţă de rege şi supuşii săi „care timp de generaţii au acţionat pentru a proteja securitatea, bunăstarea şi moştenirea culturală a comunităţii evreieşti în Regat".

Şi când milioane de evrei au suferit ororile Holocaustului... regele Mohammed al V-lea a oferit un refugiu sigur pentru evrei", a spus preşedintele israelian în scrisoarea datată 22 decembrie.

Citește și
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan se întâlnește cu ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, la Ankara, pe 27 octombrie 2022.
Israel reia relațiile de securitate cu Turcia, după o ruptură de un deceniu

Evreii marocani îşi amintesc cu mândrie şi afecţiune (...) de bunicul vostru Mohammed al V-lea , care va fi amintit ca protectorul (...) evreilor în acest regat", a adăugat el.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mohammed al V-lea, care avea să fie părintele independenţei marocane în 1956, s-a opus legilor anti-evreieşti ale guvernului de la Vichy, din Franţa.

Potrivit preşedinţiei israeliene, această scrisoare reprezintă prima recunoaştere oficială de către Israel a acţiunii regelui Mohammed al V-lea faţă de evrei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Prezenţa evreilor este foarte veche în Maroc, în urmă cu peste 2.000 de ani, şi a fost consolidată de valurile de refugiaţi care veneau în special din Andaluzia, în timpul Reconquistei catolice din secolul al XV-lea.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Avocatul Salah Hamouri, expulzat din Israel. A fost deținut „istrativ”
Avocatul Salah Hamouri, expulzat din Israel. A fost deținut „istrativ”

Avocatul Salah Hamouri a fost expulzat din Israel, în Franța. Avocatul franco-palestinian fusese reţinut fără acuzaţii oficiale în închisorile israeliene încă din luna martie.

Israel reia relațiile de securitate cu Turcia, după o ruptură de un deceniu
Israel reia relațiile de securitate cu Turcia, după o ruptură de un deceniu

Ministrul israelian al Apărării anunță o nouă eră în relațiile de securitate ale țării cu Ankara, după o ruptură de un deceniu.

 

Echipa națională de fotbal a României și-a aflat adversarele din preliminariile EURO 2024. Elveția, cea mai puternică rivală
Echipa națională de fotbal a României și-a aflat adversarele din preliminariile EURO 2024. Elveția, cea mai puternică rivală

Echipa naţională de fotbal a României va evolua în Grupa I a prelinimariilor EURO 2024. "Tricolorii" vor întâlni Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra, conform tragerii la sorţi de duminică, de la Frankfurt.

Zeci de monede vechi de peste o mie de ani au fost descoperite într-un oraș din Israel
Zeci de monede vechi de peste o mie de ani au fost descoperite într-un oraș din Israel

44 de monede din aur, vechi de peste o mie de ani, au fost descoperite într-un oraș din Israel.  

O turistă din Israel și-a pierdut borseta cu mii de euro pe Transfăgărășan, dar în scurt timp a avut o surpriză uriașă
O turistă din Israel și-a pierdut borseta cu mii de euro pe Transfăgărășan, dar în scurt timp a avut o surpriză uriașă

O turistă din Israel a pierdut o borsetă cu mii de euro în timpul unei excursii în România.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.