Interlopul Ghenosu, arestat la Londra. Numele lui, pe lista celor mai urmărite persoane din România

ghenosu

În după amiaza de luni, 13 august, a fost arestat de către poliţia britanică, în Hertfordshire, la periferia Londrei, urmăritul general Ghinea Florin Nicolae, zis "Ghenosu", aflat pe lista celor mai urmărite persoane din România.

Acesta a fost arestat preventiv de către poliţia britanică, urmând ca după primirea mandatului european de arestare emis de autorităţile române, tradus, să fie prezentat instanţei Westminster Magistrate Court, pentru a dispune asupra executării mandatului european de arestare şi predării către România.

Surse judiciare au declarat pentru corespondentul Știrilor Pro TV că Ghinea Florin Nicolae a fost ridicat dintr-o sală de sport.

Între anii 2015 şi 2017, inculpatul GHINEA Florin –Nicolae, zis ‘Ghenosu”, împreună cu alţi inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de către susnumitul, în scopul comiterii unor infracţiuni de proxenetism, lipsire de libertate, şantaj, omor calificat şi spălare de bani. Sub coordonarea lui GHINEA Florin –Nicolae, membrii grupării infracţionale au determinat mai multe persone de sex feminin să practice prostituţia în Irlanda, le-au înlesnit acestora activitatea de prostituţie în Irlanda, obţinând sume de bani de pe urmă practicării prostituţiei; au lipsit de libertate şi şantajat persoane considerate rivale membrilor grupării; au incendiat locuinţa unuia dintre rivalii liderului grupării infracţionale şi au încercat să determine alte personae să ucidă un rival al liderului grupării infracţionale, potrivit Europol.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
perchezitii diicot
Operaţiunea "Ziua Z" în România: peste 230 de percheziţii în Capitală şi în 28 de judeţe. Este vizată şi gruparea Ghenosu

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cum a scăpat temutul interlop Ghenosu din Târgovişte de DIICOT, în “Ziua Z
Cum a scăpat temutul interlop Ghenosu din Târgovişte de DIICOT, în “Ziua Z"

A fost ziua ''Z '', pentru procuroriii DIICOT, care au căutat în acelaşi timp, în toată ţara, mai multe grupări de crimă organizată. 290 de suspecţi au fost ridicaţi de la tot atâtea adrese.

Operaţiunea
Operaţiunea "Ziua Z" în România: peste 230 de percheziţii în Capitală şi în 28 de judeţe. Este vizată şi gruparea Ghenosu

O operaţiune de amploare, coordonată de DIICOT, are loc în această dimineaţă. 238 de percheziţii sunt efectuate la adrese din 28 de judeţe.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum, la Bratislava, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.