Întâlnire emoționantă între un veteran de război și trei frați din Italia pe care i-a salvat acum 77 de ani

veteran
Profimedia

Un veteran din cel de-al Doilea Război Mondial nu a putut să-i uite niciodată pe cei trei frați pe care i-a apărat de naziști. Bărbatul, acum în vârstă de 97 de ani, s-a reîntâlnit cu aceștia, la 77 de ani distanță.

Martin Adler, pe numele său, avea doar 20 de ani atunci când trupa sa a intrat în satul Monterenzio, în 1944. În timp ce naziștii se retrăgeau, bărbatul a auzit un zgomot care venea dintr-un coș mare de răchită. Inițial a crezut că este vorba despre un soldat german, dar a avut parte de o surpriză.

Și-a îndreptat arma spre coș și, bursc, o femeie s-a aruncat în fața pistolului, strigând „Bambinis!” (n.r. – „copii”, lb. Italiană).

Cei trei copii ai femeii, cu vârste curpinse între 3 și 6 ani, se ascundeau în acel coș de frica naziștilor. „Mama a fost un adevărat erou. Îți poți imagina. S-a aruncat în fața armei și a strigat «Nu! Copii!»”, a spus veteranul.

A fost semnat contractul pentru proiectarea autostrăzii Făgăraș-Brașov


 

După ce au ieșit din coș, veteranul le-a oferit copiilor ciocolată americană. Trupa sa a mai rămas în Monterenzio pentru o perioadă, iar Martin Adler a avut ocazia de a petrece timp cu cei trei copii, Bruno Naldi, Giuliana Naldi și Mafalda Naldi. Când s-a întors în SUA, veteranul a luat cu el o fotografie pe care o făcuse cu cei mici.

Citește și
Nikolai Bagayev
La 102 ani, un veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial învinge Covid după o săptămână la ATI

Ani mai târziu, Martin Adler le-a împărtășit copiilor săi povești din război, iar anul trecut, în timpul carantinei, fiica sa, Rachelle Donley, s-a decis să-i găsească pe cei trei copii din fotografie.

Rachelle a distribuit fotografia, iar un jurnalist Italian a observat un mic detaliu care l-a făcut să-și dea seama că frații sunt din Monterenzio. Poza a fost publicată într-un ziar local, iar copiii Nadlis, acum fiind bunici la rândul lor, au aflat despre ea.

Localitatea în care au fost impuse din nou restricții, după creșterea numărului infectărilor cu coronavirus


Veteranul a avut ocazia să vorbească online cu frații din Italia, în decembrie, iar luni au reușit să se întâlnească fizic, după ce Martin Adler a ajuns în Bologna. Cu toții s-au bucurat nespus de mult că au reușit să se reîntâlnească.

„Sunt foarte fericită și extrem de mândră de el. Situația ar fi putut să fie cu totul alta în doar o secundă. Pentru că a ezitat, aceștia au trăit”, a spus fiica veteranului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Ceremonie emoționantă, în Dâmbovița, pentru un veteran de război. Ce le-a spus bărbatul celor prezenți
Ceremonie emoționantă, în Dâmbovița, pentru un veteran de război. Ce le-a spus bărbatul celor prezenți

Ceremonie emoționantă în Dâmbovița în onoarea unui veteran de război care împlinește, luni, o sută de ani.

La 102 ani, un veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial învinge Covid după o săptămână la ATI
La 102 ani, un veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial învinge Covid după o săptămână la ATI

Rusul Nikolai Bagayev, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, simte că a păcălit moartea de două ori. De această dată însă inamicul nu a fost reprezentat de trupele germane care invadează Uniunea Sovietică, ci de Covid-19, relatează Reuters.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.