Influenceriță celebră, găsită moartă într-un râu. Trupul acesteia era înfășurat într-o pânză roșie

influencerita
lovely_ahyeong / Instagram

Cadavrul unei celebre influencerițe a fost găsit aruncat într-un râu.    

BJ Ahyeong, în vârstă de 33 de ani, a fost găsită moartă de poliția cambodgiană, care a declarat că trupul neînsuflețit al influenceriței și prezentatoarei plutea în apă, înfășurat într-o pânză roșie.

Un cuplu a fost arestat și este cercetat în legătură cu moartea acesteia.

Cadavrul a fost găsit pe 6 iunie, după luni de zile în care influencerița ar fi dispărut misterios de pe rețelele de socializare. În urma unor investigații suplimentare s-a confirmat că este vorba despre BJ Ahyeong.

Cuplul chinez, vinovat de moartea femeii, deținea un cabinet, Bokang Clinic, la care se crede că Ahyeong ar fi mers pentru injecții cu acid.

Citește și
turista thailanda
„Aș vrea să fi știut”. O tânără a povestit în lacrimi ce a experimentat într-o activitate turistică în Thailanda

Lai și Cai au susținut că influencerița a avut o reacție la una dintre injecții, având o criză și, ulterior, a murit în clinica lor. Cei doi i-au înfășurat apoi cadavrul într-o pânză roșie și l-au aruncat într-un râu, a relatat Thaiger, citată de Daily Star.

Însă afirmațiile lor se contrazic. Poliția a descoperit pe trupul femeii leziuni grave, oase rupte, vânătăi, arsuri și „răni imposibil de distins”, a relatat o agenție de presă locală.

Ahyeong avea 258.000 de urmăritori numai pe Instagram și declarase înainte să moară că intenționa să trăiască o viață mai liniștită, departe de sferele influente ale audiovizualului.

De când a fost descoperit trupul femeii, cuplul chinez a fost reținut, în timp ce poliția sud-coreeană a confirmat identitatea prezentatoarei.

Ministerul sud-coreean al Afacerilor Externe urmează să ofere asistență diplomatică familiei lui Ahyeong și să coopereze cu guvernul cambodgian în cadrul anchetei.

Se crede că atât forțele de poliție din Cambodgia, cât și cele din Coreea de Sud continuă să interogheze cuplul vinovat de moartea influenceriței.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Un influencer din China a murit după ce s-a filmat live în timp ce bea sticle de alcool chinezesc Baijiu
Un influencer din China a murit după ce s-a filmat live în timp ce bea sticle de alcool chinezesc Baijiu

Un influencer din social media a murit la scurt timp după ce s-a filmat în direct în timp ce bea mai multe sticle de alcool puternic pe versiunea chineză a TikTok, scrie News.ro. 

„Aș vrea să fi știut”. O tânără a povestit în lacrimi ce a experimentat într-o activitate turistică în Thailanda
„Aș vrea să fi știut”. O tânără a povestit în lacrimi ce a experimentat într-o activitate turistică în Thailanda

O tânără influencer din Australia a publicat un video în care vorbește despre o activitate turistică plină de cruzime din Thailanda și îi roagă pe urmăritorii ei să nu facă ceea ce a făcut ea.

Andrew Tate s-a răzgândit. Avocatul lui: „A încetat să se mai gândească la faptul că România este atât de coruptă”
Andrew Tate s-a răzgândit. Avocatul lui: „A încetat să se mai gândească la faptul că România este atât de coruptă”

Andrew Tate, care s-a autoidentificat ca influencer online misogin și fost kickboxer, și care se află în prezent în arest la domiciliu, și-ar fi schimbat părerea despre România.  

Un influencer a fost găsit mort după ce a băut cel puțin șapte sticle de lichior în timpul unui live
Un influencer a fost găsit mort după ce a băut cel puțin șapte sticle de lichior în timpul unui live

Un influencer din China a murit la scurt timp după ce a filmat un videoclip pentru aplicația Douyin, varianta chineză a TikTok. Tânărul a băut o cantitate uriașă de alcool.

Trucul anti-îmbătrânire care poate reduce ridurile în timpul somnului. Metoda folosită de o femeie | VIDEO
Trucul anti-îmbătrânire care poate reduce ridurile în timpul somnului. Metoda folosită de o femeie | VIDEO

Un influencer a împărtășit un truc care, potrivit ei, poate salva fețele oamenilor de semnele îmbătrânirii.

 

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.