Incendiu într-un club de noapte din Spania | Poliția caută cadavre sub dărâmături. Bilanțul, posibil în creștere | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Cel puţin 13 persoane au murit, duminică dimineaţă, în incendiul unei discoteci, la Murcia, în sud-estul Spaniei, un bilanţ care continuă să crească, după ce poliţia a început să caute cadavre între dărâmături.  

Un bilanţ anterior anunţa şapte morţi şi patru răniţi.

Alte şase cadavre au fost găsite între dărâmăturile discotecii, Bilanţul a crescut la 13 morţi. Alte victime sunt în continuare posibile”, au anunţat, duminică, salvatori de urgenţă.

Citește și
easyJet
Un avion a aterizat de urgență pe un aeroport din Spania din cauza unor pasageri băuți care au devenit violenți

Un pic mai înainte, primarul Murciei, José Ballesta, declara presei, la locul dramei, anunţând scoaterea dintre dărâmături a patru cadavre, că alte cadavre erau blocate şi nu a îndepărtat eventualitatea găsirii altor cadavre.

Pompierii continuă să acţioneze la faţa locului şi nu îndepărtează posibilitatea găsirii unor noi victime”, avertizează, de mai multe ore, salvatorii.

Incendiul, care a izbucnit la ora locală 6:00 în acest club de noapte, situat în cartierul Atalayas, la Murcia, a fost, „în interior, de o gravitate extremă”, a declarat primarul.

Pompierii trimişi la faţa locului la ora locală 7:00, au reuşit să stingă incendiul la ora locală 8:00, dar „sunt cadavre de scos” dintre dărâmături, o sarcină complicată, având în vedere „riscul dovedit de surpare”, a precizat primarul.

Patru persoane au fost rănite, două femei în vârstă de 22 şi 25 de ani şi doi bărbaţi, în vârstă de 41 şi 45 de ani, după ce au inhalat fum.

Zona este în continuare în curs de recunoaştere”, a insistat primarul.

Se acordă prioritate localizării corpurilor” în clădire, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei spaniole.

Poliţia ştiinţifică şi pompierii continuă să localizeze eventuali dispăruţi, pentru că era o aniversare ieri (sâmbătă) seara, iar nu toţi participanţăii au fost găsiţi”, a adăugat ea.

Ancheta nu a început încă, deoarece nu s-a stabilit bilanţul. Prin urmare, nu există nicio pistă privilegiată pentru moment”, a declarat ea.

Experţi din cadrul poliţiei ştiinţifice şi judiciare s-au desfşurat (...) pentru a ancheta”, a anunţat poliţia naţională spaniolă pe reţeaua de socializare X, în contextul în care, potrivit primelor informaţii furnizate de către autorităţi, incendiul a izbucnit la primul etaj al discotecii.

Trei zile de doliu național

În total 12 vehicule de salvare, 40 de pompieri şi aproximativ 20 de poliţişti au reuşit să stingă flăcările, potrivit autorităţilor.

Potrivit unor fotografii difuzate de către salvatori, este vorba despre Discoteca „Teatru”, a cărei faţadă, care era vopsită galben cu roşu, a fost devorată de flăcări.

Imagini surprind jeturi de apă ale vehiculelor pompierilor, care au continuat să stropească faţada înnegrită, pe o stradă înţesată de vehicule de intervenţie, în timp ce un fum dens se ridica din acoperişul discotecii.

Premierul în exerciţiu Pedro Sanchez şi-a exprimat pe X întreaga „afecţiune” şi „solidaritatea cu victimele şi rudele incendiului tragic care a avut loc în zori într-o discotecă din Murcia”.

Primarul din Murcia a decretat trei zile de doliu în memoria victimelor, iar Primăria a înfiiţat o celulă de primire a rudelor victimelor la Palatul Sporturilor, în Atalayas.

Îmi pare cu adevărat rău şi vreau să însoţesc în durerea lor fsmiliile victimelor incendiului din această dimineaţă la Murcia. (Transmit) toată recunoştinţa mea şi gratitudinea mea serviciilor de urgenţă”, a declarat pe X liderul dreptei spaniole, Alberto Núñez Feijóo.

În 1990, 43 de persoane au murit în incendiul unei discoteci, la Zaragoza, în Aragon (nord-est).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cel puţin şase morţi şi patru răniţi, în urma unui incendiu izbucnit într-un club de noapte, în Spania | FOTO & VIDEO
Cel puţin şase morţi şi patru răniţi, în urma unui incendiu izbucnit într-un club de noapte, în Spania | FOTO & VIDEO

Cel puţin şase persoane au murit, iar cel puţin alte patru au fost rănite, duminică, într-un incendiu într-un club de noapte, la Murcia, în sud-estul Spaniei, anunţă pompierii.

Un avion a aterizat de urgență pe un aeroport din Spania din cauza unor pasageri băuți care au devenit violenți
Un avion a aterizat de urgență pe un aeroport din Spania din cauza unor pasageri băuți care au devenit violenți

Un zbor al companiei aeriene easyJet de pe ruta Manchester (Mare Britanie) – Tenerife (Spania) a fost deviat spre Lanzarote din cauza a „opt pasageri violenți” prezenți la bord, relatează Daily Mail.

Un român plecat la muncă în Spania e dat dispărut. Poliția spune că acest caz nu e singular
Un român plecat la muncă în Spania e dat dispărut. Poliția spune că acest caz nu e singular

Un tânăr din Miercurea-Ciuc, aflat la muncă în străinătate, a fost dat dispărut de familie, întrucât nu a mai putut fi at, poliţiştii solicitând sprijin pentru găsirea acestuia.

Un taur lăsat liber a încolțit mai mulți bărbați și i-a atacat cu sălbăticie la o fiesta din Spania
Un taur lăsat liber a încolțit mai mulți bărbați și i-a atacat cu sălbăticie la o fiesta din Spania

S-au derulat scene teribile în localitatea Pobla de Farnals, de lângă Valencia, unde o cursă cu tauri a avut un deznodământ tragic.

Shakira riscă 8 ani de închisoare în Spania. Procurorii îi aduc acuzații grave
Shakira riscă 8 ani de închisoare în Spania. Procurorii îi aduc acuzații grave

Cântăreaţa pop Shakira riscă un al doilea proces în Spania, după ce a fost acuzată că ar datora autorităţilor fiscale spaniole aproape 6,7 milioane de euro, informează DPA.  

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.