Incendiu devastator în mijlocul nopții. Au murit 7 oameni din aceeași familie, în Nisa. VIDEO

Incendiu Nisa
AFP

Cel puţin şapte persoane, între care un copil, au murit în cursul nopţii într-o clădire devastată de flăcări din cartierul Moulins din Nisa, au declarat joi pompierii citaţi de AFP.

Pompierii au fost chemaţi în jurul orei locale 2:30 la un incendiu la etajul şapte al unei clădiri din acest cartier foarte populat al oraşului.

Când au ajuns la faţa locului, serviciile de urgenţă s-au confruntat cu un incendiu violent într-un apartament.

În ciuda resurselor considerabile puse în aplicare, "din păcate, şapte persoane au murit în incendiu", au declarat serviciile de urgenţă. Trei persoane au fost, de asemenea, rănite şi au fost transportate la spital, potrivit News.ro.

Citește și
ONU
Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după ce Israelul a atacat Iranul

Un total de 25 de maşini şi 72 de pompieri au fost implicaţi în lupta împotriva incendiului.

Cauza lui nu este cunoscută deocamdată.

Victimele par să fie membrii aceleiaşi familii, potrivit viceprimarului din Nisa.

Pompierii au evacuat clădirea şi 33 de persoane au fost cazate în altă parte.

Incendiul a fost stins dimineaţă, la ora 7, iar autorităţile au deschis o anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după ce Israelul a atacat Iranul
Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după ce Israelul a atacat Iranul

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă vineri, la 15:00 (19:00 GMT), în urma atacurilor masive israeliene asupra teritoriului iranian, a anunţat delegaţia din Guyana, care prezidează Consiliul în iunie, relatează AFP.

„Steagul răzbunării” a fost deja arborat în Iran, după atacul devastator al Israelului. De ce gestul este o raritate | VIDEO
„Steagul răzbunării” a fost deja arborat în Iran, după atacul devastator al Israelului. De ce gestul este o raritate | VIDEO

Iranul a arborat steagul roșu simbolic al răzbunării deasupra Moscheei Jamkaran din Qom, după atacurile aeriene mortale ale Israelului.

 

A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit în India
A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit în India

Anchetatori au găsit vineri una dintre cutiile negre ale avionului de tip Boeing 787 Air India care s-a prăbuşit joi într-un cartier rezidenţial la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, un accident soldat cu cel puţin 265 de morţi.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.