În plină pandemie, OMS raportează că la nivel global unul din patru spitale nu dispune de apă

spital
Shutterstock

Una din patru instituţii de asistenţă medicală din întreaga lume nu dispune de servicii de aprovizionare cu apă, ceea ce supune personalul sanitar şi pacienţii unui risc mai mare de a contracta noul coronavirus, a avertizat OMS luni.

Aproximativ 1,8 miliarde de persoane vizitează sau lucrează în unităţi sanitare care nu dispun de servicii de aprovizionare cu apă de bază, atrag atenţia Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (Unicef) într-un raport comun bazat pe date din 165 de ţări, transmite Agerpres.

"Activitatea într-o unitate sanitară fără apă, salubrizare şi igienă seamănă puţin cu a-i trimite pe medici şi pe asistenţii medicali să lucreze fără echipament de protecţie personală", a precizat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, amintind că "aprovizionarea cu apă, salubrizarea şi igiena în unităţile sanitare sunt fundamentale pentru a opri COVID-19".

Potrivit OMS, proporţia profesioniştilor din domeniul sanitar infectaţi cu noul coronavirus este mult mai mare decât în restul populaţiei: aceştia reprezintă mai puţin de 3% din populaţie, însă 14% din cazurile raportate la nivel mondial.

"Trimiterea profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi a persoanelor care au nevoie de tratament către unităţi fără apă curată, toalete sigure sau chiar săpun, le pune viaţa în pericol", a subliniat, de asemenea, directorul general al Unicef, Henrietta Fore.

Citește și
coronavirus
Un nou stat european cere românilor prezentarea unui test COVID negativ la intrarea în țară

Unde este cea mai gravă situație

 

Potrivit raportului, una din patru instituţii de asistenţă medicală din lume nu dispune de servicii de aprovizionare cu apă, una din trei nu asigură o igienă adecvată a mâinilor în cazul în care este acordată îngrijirea, una din zece nu are acces la serviciile de salubrizare, iar una din trei nu îşi sortează deşeurile corespunzător. 

Situaţia cea mai catastrofală este însă întâlnită în cele 47 de ţări cel mai puţin dezvoltate ale planetei: una din două instituţii sanitar nu dispune de un serviciu de aprovizionare cu apă potabilă de bază, una din patru nu este echipată cu dispozitive de spălare a mâinilor acolo unde se asigură îngrijirea medicală, iar trei din cinci nu au acces la serviciile de salubrizare de bază.

Potrivit OMS şi Unicef, costul pentru înfiinţarea serviciilor de aprovizionare cu apă în unităţile sanitare din cele 47 de ţări cel mai puţin dezvoltate s-ar ridica la 1 dolar pe cap de locuitor. În medie, exploatarea şi întreţinerea acestor servicii ar necesita 0,20 de dolari pe cap de locuitor în fiecare an.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 14 decembrie. 3.252 de cazuri noi de COVID-19
Coronavirus România, bilanț 14 decembrie. 3.252 de cazuri noi de COVID-19

Coronavirus România, bilanț 14 decembrie. Un număr de 3.252 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost în în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 8.059 de teste la nivel naţional.

Un nou stat european cere românilor prezentarea unui test COVID negativ la intrarea în țară
Un nou stat european cere românilor prezentarea unui test COVID negativ la intrarea în țară

Persoanele care sosesc în Republica Malta din statele/zonele portocalii, inclusiv România, trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2.

Situația COVID-19 la nivel global. Țările europene se pregătesc de noi restricții, iar SUA încep vaccinarea
Situația COVID-19 la nivel global. Țările europene se pregătesc de noi restricții, iar SUA încep vaccinarea

Italia a depăşit Marea Britanie și a ajuns, din nou, să aibă cel mai mare număr de decese provocate de coronavirus. În total, în Peninsulă s-au înregistrat până acum peste 64.000 de morţi.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.