Imaginile dezastrului, în California: Localități întregi, făcute scrum și nu s-a terminat. Părți din pământ încă mocnesc

×
Codul embed a fost copiat

Incendiile continuă să facă ravagii şi în statul american California unde localităţi întregi au fost făcute scrum. Au ars peste 180 de mii de hectare.

Şi în timp ce pompierii se luptă cu focarele ce apar zilnic locuitorii evacuaţi se întorc încet în zonele în care focul a fost stins şi povestesc cu disperare cum trebuie să ia totul de la zero.

Într-o astfel de situație este și un fermier. Cu doar câteva săptămâni în urmă avea o fermă cu multe animale. Proprietarul se uită acum cu groază la ce a mai rămas din muncă lui.

Michael Basitch, fermier evacuat: "Aceasta era casă noastră, cu toate jucăriile copiilor... totul e transformat în cenuşă acum. Este îngrozitor de trist. Casă a ars în întregime. Am muncit enorm, totul era făcut de mâna mea, mă gândesc până şi la copacii pe care i-am folosit ca să constuiesc podeaua".

Familia bărbatului îşi mai găseşte alinarea doar la gândul că o parte dintre vietăţile pe care le îngrijea la fermă au scăpat cu viaţă. Pe când aproape că-şi pierdă orice speranţă o echipă de pompieri le-a adus animalele salvate. O parte dintre ele au fost rănite de flăcări, dar sunt în stare bună.

Citește și
Caz incredibil în SUA. Un urs a reușit să pătrundă într-un autoturism. Ce a urmat
Caz incredibil în SUA. Un urs a reușit să pătrundă într-un autoturism. Ce a urmat

Tina Basich-Haller, sora fermierului: "N-am plâns din cauza incendiului până nu le-am văzut pe ele (animalele-n.red). Te face să îţi dai seama cât de preţioasă e viaţa şi cât de periculoase sunt incendiile de pădure şi cum trebuie să fim mereu în alertă".

O altă familie povesteşte cum a privit neputincioasă casa cuprinsă de flăcări. Tot ce le rămâne acum este să se bucure că au apucat să iasă la timp și că și-au salvat viața.

Ron Pucci, persoană evacuată: "Am putut vedea cum casa a fost cuprinsă de flăcări. Suntem dezamăgiţi acum, dar ne vom pune pe picioare. Va fi nevoie de mult timp, dar ne vom reveni".

Incendiul din California a fost controlat până acum doar în proporţie de 21%. Sunt zone care încă ard şi mulţi localnici se aşteaptă din clipă în clipă să trebuiască să îşi părăsească locuinţele şi micile afaceri.

"- Ce te îngrijorează cel mai mult în legătură cu afacerea ta acum?
- Vâlvătăia din spatele meu, asta mă îngrijorează. Râd, dar nu este amuzant. Pur şi simplu nu știu ce se va înțâmpla. Am muncit din greu pentru a ne pune afacerea pe picioare și pentru a trăi aici și pentru a ne face o casă din muncă noastră. Și acum stăm şi ne uităm la cer şi vericăm încotro bate vântul"

Peste 5.000 de pompieri şi militari luptă cu acest incendiu uriaş, ale cărui dimensiuni le-a depăşit pe cele ale oraşului New York. Iar dezastrul rămas în urmă va fi greu de uitat.

Stephanie Lin, reporter CNN: "Cei care care locuiesc în această zonă nu mai au voie să se întoarcă la casele lor. Și uitându-te în jurul tău poți vedea şi de ce. Părți din pământ încă mocnesc și oricare dintre aceșți copaci ar putea cădea în orice moment".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Imagini apocaliptice în California. Incendiile au pârjolit până acum peste 1.700 de kilometri pătrați de vegetaţie
Imagini apocaliptice în California. Incendiile au pârjolit până acum peste 1.700 de kilometri pătrați de vegetaţie

De săptămâni bune California se află sub teroarea flăcărilor. Focul, care a pârjolit până acum peste 1.700 de kilometri pătrați de vegetaţie, se extinde rapid din cauza vântului și a căldurii.

Caz incredibil în SUA. Un urs a reușit să pătrundă într-un autoturism. Ce a urmat
Caz incredibil în SUA. Un urs a reușit să pătrundă într-un autoturism. Ce a urmat

O maşină aflată într-o parcare din California i-a stârnit curiozitatea unui urs. "Moş Martin" i-a tot dat târcoale până a descoperit mânerul portierei din spate.

Cel mai mare incendiu din California își generează propriul climat. Ce sunt norii
Cel mai mare incendiu din California își generează propriul climat. Ce sunt norii "pyrocumulus"

Cel mai mare incendiu din California, care a devorat deja o suprafață cât oraşul Chicago, este atât de amplu încât îşi generează propriul climat, ce riscă să îngreuneze şi mai mult stingerea lui.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.