Hoții au instalat o conductă de 4 km în mare, prin care au furat petrol timp de nouă ani

Petrol
Shutterstock

Oficialii din Nigeria au descoperit o conductă ilegală de conectare de la unul dintre principalele sale terminale de export de petrol în mare, care a funcționat nedetectat timp de nouă ani, a declarat șeful companiei petroliere de stat NNPC LTD.

Conducta de patru kilometri, de la terminalul de export Forcados, care exportă de obicei aproximativ 250.000 de barili de petrol pe zi, a fost găsită în mare în timpul unui control legat de furturile de petrol, în șase ultimele săptămâni, a declarat șeful NNPC, Mele Kyari, potrivit Reuters.

„Furtul de petrol în stat a avut loc timp de peste 22 de ani, însă dimensiunea și rata la care a ajuns în ultima vreme este fără precedent”, a spus Kyari potrivit unei înregistrari audio a ședinței, consultată de Reuters.

Hoții atacă des conductele terestre pentru a sifona petrolul nedetectați, în timp ce instalația continuă să funcționeze, dar o conductă ilegală în ocean este extrem de neobișnuită și sugerează o operațiune de furt mai sofisticată.

Citește și
los angeles
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Operatorul Forcados SPDC, o subsidiară locală a gigantului Shell, a transmis că a îndepărtat conducta prin care hoții furau petrol.

Nigeria, de obicei cel mai mare exportator de țiței din Africa, pierde venituri porențiale de pe urma a aproximativ 600.000 de barili de petrol pe zi, a spus Kyari.

Exporturile de țiței au scăzut sub 1 milion de barili pe zi în august, pentru prima dată după cel puțin 1990, ca urmare, astfel că Nigeria a pierdut sume cruciale de bani.

Încărcările la terminal au fost oprite de când a fost găsită o scurgere de la un furtun submarin la terminal, pe 17 iulie. Shell a transmis săptămâna aceasta că se așteaptă ca încărcările să fie reluate în a doua jumătate a lunii octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.

Acţiunile Tesla au înregistrat săptămâna trecută cea mai mare pierdere din 2025, în rândul celor mai mari companii din lume
Acţiunile Tesla au înregistrat săptămâna trecută cea mai mare pierdere din 2025, în rândul celor mai mari companii din lume

Acţiunile Tesla au înregistrat în acest an cea mai mare pierdere a capitalizării de piaţă în rândul celor mai mari companii din lume, cu o scădere de 29,3%, echivalentă cu aproximativ 380 de miliarde de dolari.

În vizită la Madrid, preşedintele argentinian Javier Milei spune că premierul Pedro Sanchez este un „bătăuş”
În vizită la Madrid, preşedintele argentinian Javier Milei spune că premierul Pedro Sanchez este un „bătăuş”

Preşedintele Argentinei, Javier Milei, şi-a reluat, duminică, criticile la adresa premierului spaniol Pedro Sanchez, pe care l-a descris drept un „bătăuş” în timpul unei vizite la Madrid.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  