Hillary Clinton, dezvăluiri din vremea în care a colaborat cu Putin: „Are o credință mesianică în el însuși”

hillary clinton și vladimir putin
Profimedia

Vladimir Putin are „o credință aproape mesianică în el însuși” și nu îi place să primească critici, mai ales dacă vin din partea femeilor, spune fostul secretar de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton.

Hillary Clinton a povestit că a avut „evoluții pozitive” în vremea în care a lucrat îndeaproape cu Putin, între 2009 și 2013 când acesta era prim-ministrul Rusiei, însă relația dintre cei doi a început să se înrăutățească în momentul în care Hillary Clinton a criticat alegerile care l-au repus în funcția de președinte, în 2012.

Vorbind la festivalul Hay, Hillary Clinton a povestit că afirmațiile ei potrivit cărora „rușii merită să fie ascultați și să li se numere voturile”, dar și că ar trebui organizate alegeri „care îndeplinesc standardele internaționale”, au provocat proteste în Rusia. Iar Vladimir Putin a aruncat vina asupra ei, scrie The Guardian.

„Lui Putin nu îi plac criticile, în special din partea femeilor. Ulterior, mi-a devenit adversar. După cum știm, în ciuda eforturilor de a spune contrariul, el a muncit din greu pentru ca Trump să fie ales prin tot felul de mijloace”, a declarat aceasta.

De asemenea, Hillary Clinton susține că a asistat la „credința aproape mesianică în el însuși și în ceea ce îi este destinat să fie”, precum și la obiectivul său de a „reface Rusia imperială”. Acest lucru a determinat-o să scrie note în care avertizează că va deveni o „amenințare pentru Europa și pentru restul lumii”, deși ea sperase că relațiile de prietenie cu SUA îl vor face să „renunțe la ambițiile sale agresive și să caute să fie mai cooperant”.

Citește și
litoral
Vacanțele ”all inclusive” de pe litoral sunt cu cel puțin 10% mai ieftine decât celelalte

„Când a invadat Ucraina, din păcate nu am fost surprinsă. Am fost însă plăcut surprinsă de cum guvernul lui Volodimir Zelenski și al Ucrainei s-au apărat”, a spus aceasta.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Vladimir Putin spune că sancțiunile impuse Rusiei sunt echivalentul unei declarații de război
Vladimir Putin spune că sancțiunile impuse Rusiei sunt echivalentul unei declarații de război

Rusia este la un pas să controleze complet orașul Severodonețk, și implicit, întreaga regiune Luhansk.

Vacanțele ”all inclusive” de pe litoral sunt cu cel puțin 10% mai ieftine decât celelalte
Vacanțele ”all inclusive” de pe litoral sunt cu cel puțin 10% mai ieftine decât celelalte

Tot mai atenți la banii pe care îi cheltuiesc în vacanță, mulți români au început să aleagă hoteluri cu toate serviciile incluse. În acest fel, dau și cu 10% mai puțin decât dacă ar achita separat cazarea și masa.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.