Harris şi Macron pledează pentru o „strânsă cooperare” în faţa Covid-19 şi schimbărilor climatice

kamala harris
Shutterstock

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, şi preşedintele z, Emmanuel Macron, au pledat luni, în cursul unei discuţii telefonice, pentru „o strânsă cooperare bilaterală şi multilaterală” în faţa pandemiei de Covid-19 şi a schimbărilor climatice.

Cu prilejul acestui prim schimb de opinii, vicepreşedinta americană şi preşedintele z "au convenit asupra necesităţii unei strânse cooperări bilaterale şi multilaterale pentru a face faţă COVID-19, schimbărilor climatice şi pentru a sprijini democraţia acasă şi în întreaga lume", potrivit unui comunicat al vicepreşedinţiei americane, citat de AFP.

În timpul discuţiei, Kamala Harris şi-a mai exprimat angajamentul de "a revitaliza alianţa transatlantică", a precizat comunicatul.

"Ei au discutat, de asemenea, despre numeroasele provocări regionale, în special din Orientul Mijlociu şi Africa, şi despre necesitatea de a le face faţă împreună", a continuat textul.

Pe de altă parte, vicepreşedinta SUA "i-a mulţumit preşedintelui Macron pentru leadership-ul în privinţa egalităţii de gen şi pentru contribuţia Franţei la roverul NASA Perseverance Mars 2020".

Citește și
Joe Biden s-a instalat la Casa Albă. Primele 15 ordine executive semnate de noul președinte american
Joe Biden s-a instalat la Casa Albă. Primele 15 ordine executive semnate de noul președinte american

Într-un mesaj pe Twitter în engleză, şeful statului z s-a declarat "mulţumit de această primă discuţie".

"Să facem progrese împreună legate de toate provocările cu care ne confruntăm: climat, egalitate de gen, crize regionale şi cooperarea noastră spaţială cu (sperăm) un nou pas joi, odată cu aterizarea lui Perseverance pe Marte", a scris pe Twitter preşedintele z.

După şapte luni de călătorie, roverul Perseverance al NASA va încerca să aterizeze pe Marte joi, o manevră extrem de periculoasă care va marca începutul unei căutări de mai mulţi ani a unor urme vechi de viaţă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Serialul The Simpsons „a prezis” ținuta de învestire a vicepreședintei SUA, Kamala Harris. FOTO
Serialul The Simpsons „a prezis” ținuta de învestire a vicepreședintei SUA, Kamala Harris. FOTO

Fanii serialului animat The Simpsons consideră că ținuta pe care a purtat-o personajul Lisa când a devenit președinte a prezis ținuta pe care Kamala Harris a purtat-o la ceremonia de învestire de miercuri.

Joe Biden s-a instalat la Casa Albă. Primele 15 ordine executive semnate de noul președinte american
Joe Biden s-a instalat la Casa Albă. Primele 15 ordine executive semnate de noul președinte american

Noua istraţie se bucură de acum de drepturi depline - cu Joe Biden proaspăt instalat în fotoliul de la Casa Albă şi Kamala Harris - prima femeie în funcţia de vicepreşedinte.

Joe Biden şi Kamala Harris, desemnați de revista Time „Personalităţile Anului” 2020. FOTO
Joe Biden şi Kamala Harris, desemnați de revista Time „Personalităţile Anului” 2020. FOTO

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, şi vicepreşedintele ales, Kamala Harris, au fost desemnaţi joi „Personalităţile Anului” 2020 de revista americană Time.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.