Haos la granița Greciei cu Turcia. Sute de migranți, atacați cu gaze lacrimogene

migranți
Pro TV

Poliţia greacă a folosit miercuri dimineaţă gazele lacrimogene pentru a dispersa sute de migranţi care încercau să treacă frontiera dinspre Turcia spre Grecia, transmit Reuters şi AFP.

Incidentele au avut loc la punctul de trecere a frontierei greco-turce de la Kastanies, unde începând de vineri au loc ciocniri între migranţi şi forţele de ordine elene, deşi tensiunile s-au redus începând de marţi, când unii migranţi au părăsit zona din imediata apropiere a graniţei.

Peste 10.000 de migranţi încearcă să intre în Grecia începând de joia trecută, când Ankara a anunţat că nu se mai consideră constrânsă de acordul încheiat cu Uniunea Europeană în 2016 în virtutea căruia Turcia trebuia să oprească fluxurile de migranţi ilegali, în schimbul a miliarde de euro din partea UE.

Atena, susţinută de UE, pe de o parte, şi Turcia, pe de altă parte, s-au acuzat reciproc de tratament inadecvat faţă de migranţi. Grecia şi-a consolidat măsurile de securitate de-a lungul frontierei cu Turcia, suplimentând efectivele şi efectuând constant patrulări în zonă.

În urma violenţelor de la frontiera turcă, Grecia a suspendat deja, pentru o lună, dreptul refugiaţilor de a cere azil şi a anunţat manevre militare cu muniţie de război în zona insulei Lesbos, pentru a descuraja venirea migranţilor.

Citește și
Erdogan acuză Grecia de uciderea a doi migranţi la frontiera cu Turcia
Erdogan acuză Grecia de uciderea a doi migranţi la frontiera cu Turcia

Numeroase ONG-uri au criticat Grecia pentru că a recurs la gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc împotriva migranţilor care au încercat să-i treacă frontiera terestră.

În urma incidentelor din ultimele zile au fost arestaţi 183 de migranţi, un număr neprecizat dintre aceştia fiind deja condamnaţi de justiţia greacă la patru ani de închisoare şi 10.000 de euro amendă.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
„Grecia, scutul Europei în criza migranților”. Scene dramatice în Marea Egee
„Grecia, scutul Europei în criza migranților”. Scene dramatice în Marea Egee

Au loc scene dramatice după deschiderea frontierei Turciei, iar mii de migranți încearcă să ajungă în Grecia, pe uscat sau pe mare.

Erdogan acuză Grecia de uciderea a doi migranţi la frontiera cu Turcia
Erdogan acuză Grecia de uciderea a doi migranţi la frontiera cu Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni autorităţile greceşti că au ucis doi migranţi care încercau să treacă frontiera între Turcia şi Grecia, unde au ajuns mii de persoane care vor să ajungă în Europa, relatează AFP.

România, pe ruta refugiaților care forțează intrarea în Uniunea Europeană
România, pe ruta refugiaților care forțează intrarea în Uniunea Europeană

România apare pe ruta refugiaților care forțează, în aceste zile, intrarea în Uniunea Europeană.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.