Hackerii au intervenit în protestele din Belarus. Cum s-au răzbunat pe cel puțin 1.000 de polițiști

protest
Getty

Hackerii au divulgat datele personale a o mie de poliţişti din Belarus, ca răzbunare pentru acţiunile de reprimare a demonstraţiilor de stradă împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko.

Pe măsură ce arestările continuă, vom continua să publicăm date la scară largă”, se arată într-un mesaj distribuit de canalul de opoziţie Nexta Live pe aplicaţia Telegram, potrivit News.ro

Guvernul a spus că îi va găsi şi pedepsi pe cei responsabili cu divulgarea datelor, care au fost distribuite masiv sâmbătă seară pe Telegram.

„Forţele, mijloacele şi tehnologiile care sunt la dispoziţia organismelor interne fac posibilă identificarea şi condamnarea marii majorităţi a celor vinovaţi de divulgarea datelor personale pe internet”, a spus Olga Chemodanova, purtătoare de cuvânt al Ministerului de Interne.

Loialitatea forţelor de securitate este crucială pentru ca Lukaşenko să rămână la putere, după alegerile de la începutul lunii trecute, în urma cărora a obținut al şaselea mandat, dar oponenţii au spus că rezultatul votului a fost măsluit.

Citește și
Dodon: Îmi plac foarte multe lucruri pe care le face Lukașenko. Belarus este un exemplu
Dodon: Îmi plac foarte multe lucruri pe care le face Lukașenko. Belarus este un exemplu

Forţele de securitate au reţinut mii de oameni în încercarea de a opri valul de proteste şi greve din ţară.

Guvernul a spus că 390 de femei au fost reţinute sâmbătă, la o manifestaţie. Cele mai multe au fost eliberate între timp.

Critici vehemente la adresa UE

 

Măsurile de reprimare a protestelor luate de Lukaşenko au făcut ca Uniunea Europeană să gândească noi sancţiuni faţă de guvernul de la Minsk.

Guvernul a reacţionat furios, sâmbătă, după ce au apărut informaţii că Svetlana Tsikhanouskaya, candidatul opoziţiei în alegerile din august, s-ar putea întâlni curând cu miniştri de Externe ai statelor membre UE.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a criticat, de asemenea, Uniunea Europeană pentru că a invitat-o pe Tsikhanouskaya la întâlnirea ministerială şi pentru că ia în considerare sancţionarea Belarusului.

O nouă zi de proteste

 

Protestele continuă și duminică, cu zeci de mii de manifestanţi care s-au adunat la Minsk.

Forţele de ordine au operat o serie de arestări în centrul capitalei, la începutul după-amiezii, iar alte arestări au fost semnalate în oraşele Hrodna, Gomel şi Brest, unde mii de persoane au ieşit de asemenea în stradă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Zeci de femei din Belarus au fost arestate. Printre ele se află și bunica activistă
Zeci de femei din Belarus au fost arestate. Printre ele se află și bunica activistă

Poliţia a arestat sâmbătă sute de protestatari la Minsk, la o manifestaţie împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko, a relatat un martor agenţiei Reuters, citat de Agerpres.

Dodon: Îmi plac foarte multe lucruri pe care le face Lukașenko. Belarus este un exemplu
Dodon: Îmi plac foarte multe lucruri pe care le face Lukașenko. Belarus este un exemplu

Igor Dodon îl iră pe Aleksandr Lukașenko pentru ceea ce a făcut, iar Belarus ar trebui văzut ca un exemplu de către Republica Moldova, a spus șeful statului de peste Prut.

Granița dintre Belarus și Polonia rămâne deschisă, la o zi după ce Lukașenko a amenințat că o va închide
Granița dintre Belarus și Polonia rămâne deschisă, la o zi după ce Lukașenko a amenințat că o va închide

Preşedintele Belarusului face noi declaraţii belicoase la Minsk.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.