Greta Thunberg, nominalizată la premiul Nobel pentru Pace. De către cine a fost propusă

Greta
Getty

Doi parlamentari din Suedia au nominalizat-o pe adolescenta suedeză şi activista Greta Thunberg la premiul Nobel pentru Pace 2020.

Jens Holm şi Hakan Svenneling, membri ai Partidului Stângii din Suedia, au spus luni că Thunberg "a muncit din greu pentru a-i face atenţi pe politicieni la crizele climatice" şi "a-i determina să acţioneze pentru reducerea emisiilor şi pentru respectarea Acordului de la Paris", ceea ce, în cazul ei, reprezintă un gest de a face pace".

Acordul din 2015 de la Paris solicită atât ţărilor bogate, cât şi celor sărace, să ia măsuri pentru a limita creşterea temperaturilor la nivel global care duc la topirea gheţarilor, creşterea nivelului mărilor şi la perturbarea precipitaţiilor, relatează News.ro.

Solicita guvernelor să prezinte planuri naţionale de reducere a emisiilor care să limiteze creşterea temperaturii la nivel global sub 2 grade Celsius (3,6 grade Fahrenheit).

Thunberg, 17 ani, a încurajat elevii să lipsească de la şcoală pentru a se alătura protestelor prin care cerea acţiuni rapide de schimbare legate de climat, o mişcare care s-a răspândit şi în afara Suediei, către naţiunile Europei şi în toată lumea. Ea a înfiinţat Fridays for Future, mişcare ce a inspirat altele conduse de alţi tineri.

Citește și
greta davos
Schimbările climatice, subiectul principal de la Davos. Trump și Greta Thunberg, în conflict

Orice parlamentar poate nominaliza pe cineva la premiul Nobel pentru Pace iar trei membri ai Parlamentului norvegian au selectat-o pe Thunberg anul trecut.

În 2019, ea se afla între cele patru persoane câştigătoare ale premiului Right Livelihood, cunoscut şi ca "Alternative Nobel", şi a fost desemnată de revista The Time "Person of the Year".

Comitetul norvegian pentru Nobel nu comentează public nominalizările, care pentru anul 2020 trebuie să fie trimise până la 1 februarie.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
O activistă de mediu din Uganda a fost ştearsă dintr-o fotografie în care apărea alături de Greta Thunberg
O activistă de mediu din Uganda a fost ştearsă dintr-o fotografie în care apărea alături de Greta Thunberg

Activista ugandeză pentru schimbările climatice Vanessa Nakate susţine că este victima unei discriminări rasiste după ce a fost scoasă dintr-o fotografie în care apărea alături de Greta Thunberg şi de alte tinere care militează pentru aceeaşi cauză.

Schimbările climatice, subiectul principal de la Davos. Trump și Greta Thunberg, în conflict
Schimbările climatice, subiectul principal de la Davos. Trump și Greta Thunberg, în conflict

Schimbările climatice și distrugerea mediului înconjurător sunt teme majore la Forumul Economic de la Davos.

Greta Thunberg îi ceartă din nou pe liderii lumii: ”Nu s-a făcut nimic” pentru climă
Greta Thunberg îi ceartă din nou pe liderii lumii: ”Nu s-a făcut nimic” pentru climă

Tânăra activistă suedeză Greta Thunberg a declarat marţi, în faţa elitei economice şi politice întrunită la Davos, că "în practică, nu s-a făcut nimic" pentru climă, chiar şi după mai multe luni de mobilizare masivă a tinerilor din întreaga lume.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira

Economistul-șef al BNR a criticat măsurile „originale” propuse pentru reducerea deficitului. El consideră că date fiind asemănările, România poate copia modelul polonez.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.