Grecia oferă 150 de euro pentru vaccinare, dar nu oricui. Cine se încadrează și cum se obțin banii

×
Codul embed a fost copiat

Grecia le va oferi o recompensă financiară de 150 de euro tinerilor între 18 şi 25 de ani care se vor vaccina cu o primă doză de vaccin împotriva COVID-19.

Decizia este parte a eforturilor guvernului de a creşte rata de imunizare a populaţiei înaintea sezonului concediilor, transmit agenţiile Reuters şi ANA.

Grecia a traversat destul de bine primul val al epidemiei, dar a fost nevoită să impună un al doilea lockdown în noiembrie pentru a face faţă unei creşteri a numărului de infectări care a copleşit sistemul public de sănătate.

Pe fondul scăderii infectărilor, guvernul a pus capăt obligativităţii măştilor în aer liber săptămâna trecută. Începând de luni, grecii vaccinaţi cu schema completă pot, de asemenea, să meargă la muncă sau la sălile de sport fără a mai avea nevoie să se autotesteze.

Cu toate acestea, în condiţiile unei rate de vaccinare completă de circa 33% din cei 11 milioane de locuitori şi ale îngrijorărilor legate de varianta Delta a coronavirusului, guvernul analizează noi stimulente pentru a accelera vaccinarea.

"Odată cu prima doză de vaccin, (tinerii- n.red.) vor primi un card preplătit în valoare de 150 de euro", a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis, într-o şedinţă de guvern, prezentând acest stimulent.

"Este o datorie către tineri, un cadou din recunoştinţă", dar şi o invitaţie de revenire la normalitate, a explicat el.

Potrivit guvernului, în jur de 940.000 de tineri greci între 18 şi 25 de ani care au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19 sau vor face acest lucru până la finalul anului vor fi eligibili pentru a primi bonusul financiar, sau aşa-numitul "paşaport de libertate".

Tinerii vor putea folosi aceşti bani începând din 15 iulie pentru turism şi evenimente culturale.

În plus, ei vor primi internet gratuit pe telefoanele mobile toată luna august.

Grecia a raportat până acum 420.905 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 12.664 de decese asociate de la debutul pandemiei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cum se obține certificatul digital european Covid-19. Guvernul Cîțu va da ordonanță de urgență
Cum se obține certificatul digital european Covid-19. Guvernul Cîțu va da ordonanță de urgență

Mai sunt trei zile până când vom putea descarca certificatul digital pentru călătorii în străinătate. De la 1 iulie, vom găsi documentul pe platforma certificat-covid.gov.ro.

Cei vaccinați cu Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de rapel din cauza variantei Delta
Cei vaccinați cu Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de rapel din cauza variantei Delta

Persoanele vaccinate cu serul Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de un rapel cu un vaccin ARNm al Pfizer/BioNTech sau Moderna, din cauza prevalenţei tot mai mari a variantei Delta a coronavirusului, conform unor experți americani.

În timp ce românii nu mai sunt interesați de vaccin, în Republica Moldova oamenii stau cu sutele la coadă
În timp ce românii nu mai sunt interesați de vaccin, în Republica Moldova oamenii stau cu sutele la coadă

Sute de oameni stau sâmbătă la coadă la maratonul de vaccinare organizat în Chișinău. Mulți au venit încă de vineri noapte pentru fi siguri că vor prinde o doză de vaccin anti-Covid. Moldova folosește în special seruri rusești și chinezești.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.