Furtună neobișnuită în California. Mii de oameni au rămas fără electricitate, iar autostrăzile au fost închise | VIDEO

furtuna in california
Getty

Peste 120.000 de oameni au rămas fără electricitate, după ce furtunile din Los Angeles au adus zăpadă, grindină şi ploaie.

Principala autostradă nord-sud de pe Coasta de Vest, Interstate 5, rămâne închisă în secţiunea muntoasă cunoscută sub numele de Grapevine, scrie BBC, citată de News.ro.

Furtuna este una dintre cele mai puternice care a lovit statul.

Din cauza acestei furtuni au fost închise plajele, dar şi parcul Yosemite.

În cel mai recent buletin meteo, imediat după ora 20:00 GMT de sâmbătă (12:00, ora locală), Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a avertizat cu privire la ploi abundente şi furtuni în sudul Californiei.

Citește și
furtună de zăpadă
O furtună de zăpadă face prăpăd în SUA. Aproape 75 de milioane de oameni, sub alertă de vreme rea

Până în prezent, nu au existat rapoarte privind decese sau răniri cauzate de furtună.

La începutul acestei săptămâni, fulgi de zăpadă au fost văzuţi căzând în Los Angeles, un oraş renumit pentru palmierii şi bulevardele însorite.

 

Localnicii au fost uimiţi de faptul că au existat rafale de zăpadă în jurul semnului Hollywood de pe Mount Lee.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Momentul în care un polițist scapă în ultima clipă de un camion derapat pe o șosea înzăpezită
Momentul în care un polițist scapă în ultima clipă de un camion derapat pe o șosea înzăpezită

Mai multe state americane sunt afectate, în aceste zile, de o furtună de zăpadă. Intemperiile dau bătăi de cap și, deseori, pun în pericol viețile omenilor.  

O furtună de zăpadă face prăpăd în SUA. Aproape 75 de milioane de oameni, sub alertă de vreme rea
O furtună de zăpadă face prăpăd în SUA. Aproape 75 de milioane de oameni, sub alertă de vreme rea

O enormă furtună de zăpadă își croiește drum prin Statele Unite. A creat deja probleme în Dakota, Minnesota, Wisconsin și Arizona.

O mină marină a explodat la malul Mării Negre. Un tânăr a filmat întreaga scenă | VIDEO
O mină marină a explodat la malul Mării Negre. Un tânăr a filmat întreaga scenă | VIDEO

O explozie puternică cauzată de o mină adusă de furtună la malul Mării Negre a fost filmată de un tânăr. Incidentul a avut loc, luni, în dreptul orașului Batumi, din Georgia.

Noua Zeelandă, izolată din cauza furtunilor tropicale. Zborurile au fost suspendate iar mii de locuințe nu au curent
Noua Zeelandă, izolată din cauza furtunilor tropicale. Zborurile au fost suspendate iar mii de locuințe nu au curent

Furtuna tropicală care a lovit Noua Zeelandă a lăsat mii de locuințe fără curent electric, iar insula a rămas izolată din cauza suspendării zborurilor.

Răsturnare de situație pentru un bărbat care a furat o barcă. A trebuit să alerteze autoritățile după ce l-a prins furtuna
Răsturnare de situație pentru un bărbat care a furat o barcă. A trebuit să alerteze autoritățile după ce l-a prins furtuna

Răsturnare de situaţie, pentru un bărbat din statul american Oregon, care a încercat să fure o barcă.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.