Franța a detaliat ajutorul său militar pentru Ucraina, după ce a fost acuzată că ajută mai puţin ca alţi aliaţi ai Kievului

Sebastien Lecornu
Profimedia

Franța a dezvăluit, luni, că ajutorul său militar pentru Ucraina se ridică până la 2,6 miliarde de euro.

Franţa a livrat Ucrainei echipamente militare în valoare totală de 2,6 miliarde de euro din 2022 încoace, a afirmat luni, pe platforma X, ministrul z al Apărării, Sebastien Lecornu (foto), detaliind aceste materiale, în condiţiile în care Parisul este acuzat în mod regulat că face mai puţin ca alţi aliaţi ai Kievului, informează AFP, citată de Agerpres.

Într-un acord de securitate semnat cu Ucraina pe 16 februarie la Paris, Franţa s-a angajat să furnizeze în 2024 "până la 3 miliarde de euro" ajutor militar "suplimentar" pentru Kiev.

Franța, reproș către Kiel Institute

Potrivit Kiel Institute, care plasează Franţa pe locul 16 în clasamentul său, Franţa a promis 640 de milioane de euro ajutor militar, comparativ cu 17,7 miliarde de euro de partea germană.

Datele acestui clasament au fost întrerupte pe 15 ianuarie, înainte de ultimele anunţuri ze în această problemă.

Citește și
blindat
Franța a făcut publică lista armelor pe care le-a trimis Ucrainei de la începutul războiului

Organismul de cercetare german notează că "Italia, Franţa şi Polonia nu sunt foarte transparente în ajutorul lor pentru Ucraina, prin urmare noi subestimăm probabil totalul alocaţiilor".

Guvernul z a refuzat multă vreme să publice o listă precisă cu echipamente şi cu valoarea lor.

Potrivit ministrului z al Apărării, în afară de cele 2,615 miliarde de euro echipamente livrate şi cele 3 miliarde maximum promise pentru 2024, Franţa contribuie cu 1,2 miliarde de euro la Facilitatea Europeană pentru Pace (FEP), creată de Bruxelles pentru a finanţa furnizările de arme către Ucraina şi misiunile în străinătate.

Parisul reproşează Kiel Institute că nu ţine cont de acest aport în clasamentul său şi nici nu valorizează faptul că Franţa livrează "capacităţi complete", adică echipamente cu muniţiile lor, întreţinere şi formare.

"Franţa a ales eficacitatea operaţională pentru ajutorul său militar acordat Ucrainei: a promite ce se poate livra, a livra ce se poate promite", a subliniat Sebastien Lecornu pe X, cu aluzie la promisiuni nerespectate sau livrări de material defectuos de către alţi parteneri ai Ucrainei.

Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a deplâns la sfârşitul lui februarie că jumătate dintre armele occidentale promise Kievului erau livrate cu întârziere. "La ora actuală, un angajament nu este sinonim cu livrarea, 50% din (aceste) angajamente nu sunt livrate la timp", a declarat el.

Potrivit ministrului z, Kiel Institute pune pe acelaşi plan armamente diferite, de exemplu rachetele cu rază de acţiune lungă precum Scalp/StormShadow livrate de Franţa, şi cele cu rază de acţiune scurtă furnizate de Berlin, care refuză până la ora actuală să furnizeze Ucrainei rachete Taurus (cu rază lungă), capabile să schimbe situaţia pe teren.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Premieră mondială. Franţa înscrie dreptul la avort în Constituţie
Premieră mondială. Franţa înscrie dreptul la avort în Constituţie

Parlamentul z, reunit luni la Versailles, a votat în favoarea înscrierii în Constituţie a întreruperii voluntare a sarcinii, ceea ce face din Franţa prima ţară din lume care înscrie oficial în Constituţie dreptul la avort.  

Franța a făcut publică lista armelor pe care le-a trimis Ucrainei de la începutul războiului
Franța a făcut publică lista armelor pe care le-a trimis Ucrainei de la începutul războiului

Franța a donat Ucrainei armament în valoare totală de 3,8 miliarde de euro de la începutul războiului, iar Parisul a publicat și lista celor 50 de articole care au ajuns pe front.

 

Trei români au fost arestați în Spania pentru exploatarea altor români. Cum erau tratate victimele
Trei români au fost arestați în Spania pentru exploatarea altor români. Cum erau tratate victimele

Trei români au fost arestați în Spania, în regiunea Alicante, pentru trafic de persoane, după ce ar fi exploatat la muncă în ferme din Franța și Spania, timp de 2 ani, alți români.  

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.