Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev vorbeşte despre recurgerea la arme nucleare

Vladimir Putin si Dimitri Medvedev

Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, s-a referit miercuri la recurgerea la arme nucleare, informează AFP, potrivit Agerpres.

 

"Numai ideea de a pedepsi o ţară care are cel mai mare arsenal nuclear din lume este în sine una absurdă. Şi aceasta creează în mod potenţial o ameninţare pentru existenţa umanităţii", a scris pe contul său Telegram actualul vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei.

Totodată, Dmitri Medvedev a acuzat SUA că vor să aducă Rusia în faţa jurisdicţiilor internaţionale, în condiţiile în care Washingtonul nu a fost niciodată pedepsit pentru războaiele sale duse în lume şi care, potrivit lui Medvedev, au dus la moartea a 20 de milioane de oameni.

Dmitri Medvedev a fost preşedinte din 2008 până în 2012, când Vladimir Putin a părăsit pentru o perioadă Kremlinul, din cauza limitei privind numărul de mandate prezidenţiale consecutive, pentru a conduce guvernul.

Considerat altădată o figură politică moderată, Dmitri Medvedev, care a fost premier din 2012 până în 2020, s-a impus de la începutul ofensivei ruse în Ucraina drept unul dintre detractorii cei mai vehemenţi ai ţărilor occidentale.

Citește și
MAE
MAE, reacție la afirmațiile lui Medvedev: Fac parte din retorica falsă a Kremlinului și indică un mare grad de frustrare

Autorul a numeroase declaraţii răsunătoare, el i-a calificat de exemplu pe adversarii Rusiei drept "nenorociţi" şi "degeneraţi".

Curtea Penală Internaţională (I) anchetează în prezent asupra presupuselor crime comise de trupele ruse în Ucraina.

Rusia neagă sistematic toate abuzurile de care sunt acuzate forţele ruse - bombardamente asupra civililor, executări sumare, violuri - acuzând la rândul său Ucraina de crime de război.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Dmitri Medvedev: Orice intruziune a NATO în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial
Dmitri Medvedev: Orice intruziune a NATO în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Orice intruziune în peninsula Crimeea din partea unui stat membru NATO ar putea echivala cu o declaraţie de război la adresa Rusiei, care ar putea conduce la al treilea război mondial" a declarat luni fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev.

MAE, reacție la afirmațiile lui Medvedev: Fac parte din retorica falsă a Kremlinului și indică un mare grad de frustrare
MAE, reacție la afirmațiile lui Medvedev: Fac parte din retorica falsă a Kremlinului și indică un mare grad de frustrare

Ministerul Afacerilor Externe reacționează după ce Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a afirmat că aderarea Moldovei la UE este posibilă, nu direct, ci prin crearea „noii Românii Mari”.

Medvedev acuză că se încearcă crearea „noii Românii Mari” și avertizează: „Consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”
Medvedev acuză că se încearcă crearea „noii Românii Mari” și avertizează: „Consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei Dmitri Medvedev acuză liderii politici de la București că încearcă să creeze „noua Românie Mare” pentru a introduce Republica Moldova în UE și avertizează că „vor exista consecințe”.

Dmitri Medvedev amenință Moldova: ”Pot fi 100% siguri că nu vor mai primi de la noi energie”
Dmitri Medvedev amenință Moldova: ”Pot fi 100% siguri că nu vor mai primi de la noi energie”

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate ale Rusiei, a amenințat Republica Moldova că nu va mai primi energie de la țara sa dacă se va alătura sancțiunilor UE împotriva Kremlinului.  

Medvedev, fost președinte al Rusiei: ”Cine a spus că în doi ani Ucraina va exista pe hartă?”. Reacția ironică a Kievului
Medvedev, fost președinte al Rusiei: ”Cine a spus că în doi ani Ucraina va exista pe hartă?”. Reacția ironică a Kievului

Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, a făcut o nouă declarație halucinantă cu privire la statul ucrainean.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.