Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, a fost internat în spital. „Este recunoscător pentru calitatea îngrijirilor primite”

bill clinton
Shutterstock

Fostul preşedinte american Bill Clinton, 78 de ani, a fost internat luni în spital la Washington cu febră, a declarat adjunctul şefului său de cabinet pe reţeaua socială X, notează AFP.

 

"Preşedintele Clinton a fost internat la spitalul Georgetown University în această după-amiază pentru teste şi rămâne sub observaţie după ce a contractat febră. Moralul lui este bun şi este recunoscător pentru calitatea îngrijirilor primite", a scris Angel Urena pe X.

Preşedinte al Statelor Unite din 1993 până în 2001, Bill Clinton a mai trebuit să fie internat în trecut, cum ar fi în 2021, când a dezvoltat o infecţie urinară care s-a transformat în septicemie.

În 2004, a suferit o intervenţie chirurgicală de cvadruplu by coronarian pentru a elibera patru artere blocate, precum şi o angioplastie în 2010.

Citește și
Vladimir Putin, Bill Clinton
Vladimir Putin susţine că l-a întrebat în 2000 pe fostul preşedinte SUA Bill Clinton dacă Rusia ar putea adera la NATO

Bill Clinton, un democrat strălucit care a câştigat Casa Albă la începutul anilor 1990, a efectuat două mandate prezidenţiale care au dus la prosperitatea Americii, dar umbrite de scandaluri, printre care celebra afacere Monica Lewinsky.

A trăit a doua viaţă publică după preşedinţie, sub forma unui deceniu dedicat operelor umanitare împreună cu fundaţia sa, sau misiunilor diplomatice de vârf, însă tot mai mult în umbra soţiei sale, Hillary Clinton, candidată înfrântă de Donald Trump în cursa pentru Casa Albă în 2016.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană de plagiat. Ar fi tradus, fără să citeze, din Bill Clinton și George Bush Jr
Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană de plagiat. Ar fi tradus, fără să citeze, din Bill Clinton și George Bush Jr

Jurnalista Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană că "a plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele", zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului american de Bill Clinton și George Bush Jr.

Vladimir Putin susţine că l-a întrebat în 2000 pe fostul preşedinte SUA Bill Clinton dacă Rusia ar putea adera la NATO
Vladimir Putin susţine că l-a întrebat în 2000 pe fostul preşedinte SUA Bill Clinton dacă Rusia ar putea adera la NATO

Vladimir Putin a povestit în interviul acordat jurnalistului Tucker Carlson că în anul 2000, după ce a venit la Kremlin, l-a întrebat pe fostul preşedinte Bill Clinton dacă crede că este posibil ca Rusia să intre în NATO.

Prințul Andrew, Bill Clinton și Richard Branson ar apărea în înregistrările video sexuale ale finanțatorului Jeffrey Epstein
Prințul Andrew, Bill Clinton și Richard Branson ar apărea în înregistrările video sexuale ale finanțatorului Jeffrey Epstein

Un nou set de documente judiciare desecretizate dezvăluie că fostul finanţist Jeffrey Epstein i-ar fi filmat în posturi compromițătoare pe prinţul Andrew, Bill Clinton şi Sir Richard Branson.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.