Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy, găsit vinovat pentru finanțarea ilegală a campaniei

Nicolas Sarkozy- Agerpres

Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat, joi, pentru acțiunea de finanțare ilegală a campaniei sale electrale din 2021.

Potrivit Agerpres, care citează Reuters, urmează ca tribunalul să decidă ce pedeapsă va primi fostul preşedinte.

Procurorii cer un an de închisoare, din care jumătate cu suspendare. Este totuşi puţin probabil ca Nicolas Sarkozy să ajungă la închisoare în viitorul apropiat, dat fiind că este de aşteptat să facă recurs.

În luna iunie, procurorii au cerut o pedeapsă de un an de închisoare, dintre care şase luni cu executare, împotriva fostului preşedinte z Nicolas Sarkozy.

Fostul șef de stat a fost judecat la Paris pentru cheltuieli excesive în campania pentru alegerile prezidenţiale pe care le-a pierdut în 2012.

Citește și
Nicolas Sarkozy, la judecată într-un nou proces. A fost deja condamnat în alt dosar, de corupție
Nicolas Sarkozy, la judecată într-un nou proces. A fost deja condamnat în alt dosar, de corupție

La finalul rechizitoriului, procurorii au subliniat “neglijenţa totală” a fostului şef de stat în gestionarea finanţelor unei campanii care a costat aproape dublu faţă de plafonul autorizat şi au cerut, de asemenea, o amendă de 3.750 de euro.

Fostul președinte al Franței a mai fost condamnat într-un alt dosar la trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă şi nici executorie până după apel.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Procurorii cer închisoare cu executare pentru Nicolas Sarkozy, acuzat de cheltuieli excesive în campanie
Procurorii cer închisoare cu executare pentru Nicolas Sarkozy, acuzat de cheltuieli excesive în campanie

Procurorii au cerut joi o pedeapsă de un an de închisoare, dintre care şase luni cu executare, împotriva fostului preşedinte z Nicolas Sarkozy.

Nicolas Sarkozy, la judecată într-un nou proces. A fost deja condamnat în alt dosar, de corupție
Nicolas Sarkozy, la judecată într-un nou proces. A fost deja condamnat în alt dosar, de corupție

Nicolas Sarkozy este judecat de miercuri pentru finanțarea ilegală a campaniei sale din 2012. Fostul președinte al Franței a fost condamnat într-un alt dosar la trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare.

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, condamnat la închisoare pentru corupție
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, condamnat la închisoare pentru corupție

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost găsit vinovat de acuzațiile de corupție și condamnat la închisoare în primă instanță.

Procurorii zi cer o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru Nicolas Sarkozy
Procurorii zi cer o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru Nicolas Sarkozy

Parchetul naţional financiar a cerut marţi patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, împotriva fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, judecat pentru corupţie şi trafic de influenţă, un proces fără precedent în Franţa, relatează AFP.

Sarkozy, inculpat pentru „asociere de răufăcători” în dosarul finanţării libiene a campaniei sale
Sarkozy, inculpat pentru „asociere de răufăcători” în dosarul finanţării libiene a campaniei sale

Fostul şef de stat z Nicolas Sarkozy a fost inculpat pentru "asociere de răufăcători" în ancheta asupra suspiciunilor de finanţare libiană a campaniei sale prezidenţiale în 2007.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.