Fostul premier al Libanului, Salim Hoss, a decedat. "A murit în cel mai dificil şi delicat moment"

Salim Hoss
Getty

Fostul premier al Libanului, Salim Hoss, a murit, duminică, la vârsta de 94 de ani, a anunţat premierul Najib Mikati, descriindu-l drept "conştiinţa Libanului", informează AFP.

"A murit în cel mai dificil şi delicat moment, în care Libanul are nevoie de conştiinţa sa, de simţul său naţional, de înţelepciunea sa şi de buna sa gestionare a afacerilor publice", a precizat Mikati într-un comunicat.

Libanul, cufundat într-o criză economică profundă, este în plină paralizie politică, cu diferenţe între tabăra pro-iraniană Hezbollah şi oponenţii săi care împiedică alegerea unui preşedinte al republicii de aproape doi ani.

Violenţele din sudul ţării dintre puternicul Hezbollah şi Israel, pe fundalul războiului din Gaza, ameninţă să degenereze într-un război total.

Salim Hoss a condus mai multe guverne în perioadele dificile ale războiului libanez (1975-1990), în special la sfârşitul anilor '80, într-o perioadă în care ţara de asemenea nu avea un şef de stat.

Citește și
Pacienta
Destinul tragic al Mariei, o femeie care s-a stins la doar 45 de ani. A fost „tratată” la mandibulă, deși suferise un infarct

Acest tehnocrat, economist de formaţie, a susţinut că a venit în politică "din întâmplare".

El a pozat întotdeauna ca un om de stat ataşat instituţiilor, rupând tradiţia clientelismului într-o ţară în care afilierile comunitare şi politice au adesea prioritate faţă de loialitatea naţională.

Născut în 1929 într-o familie a burgheziei musulmane sunnite din Beirut, rămas orfan la o vârstă fragedă, a obţinut un doctorat în economie şi management la Universitatea Indiana (SUA).

În conformitate cu sistemul de împărţire a puterii în vigoare în Liban, preşedintele republicii trebuie să fie un creştin maronit, prim-ministrul, un musulman sunnit, iar preşedintele Parlamentului, un musulman şiit.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Fostul selecţioner al României, Christoph Daum, a murit. „S-a stins din viaţă în pace”
Fostul selecţioner al României, Christoph Daum, a murit. „S-a stins din viaţă în pace”

Fostul selecţioner al României, Christoph Daum, a murit la 70 de ani. După o lungă luptă cu cancerul, acesta „s-a stins din viaţă în pace, înconjurat de familia sa”, sâmbătă, la Koln.

Destinul tragic al Mariei, o femeie care s-a stins la doar 45 de ani. A fost „tratată” la mandibulă, deși suferise un infarct
Destinul tragic al Mariei, o femeie care s-a stins la doar 45 de ani. A fost „tratată” la mandibulă, deși suferise un infarct

Daune morale de 150.000 de euro într-un caz de malpraxis. O femeie a murit după ce a fost „tratată” de medicii din Cluj și Alba la mandibulă, deși suferise un infarct.

Tragedie în județul Alba. Un tânăr a murit după ce s-a înecat într-o baltă. A rămas împotmolit în nămol
Tragedie în județul Alba. Un tânăr a murit după ce s-a înecat într-o baltă. A rămas împotmolit în nămol

Un tânăr a murit joi înecat după ce a rămas blocat în mâlul dintr-o baltă din localitatea Şibot.

Un bărbat a murit electrocutat după ce a atins un cablu electric cu bena camionului pe care-l conducea, în Timiş
Un bărbat a murit electrocutat după ce a atins un cablu electric cu bena camionului pe care-l conducea, în Timiş

Un bărbat de 35 de ani a murit electrocutat, vineri, în municipiul Lugoj, după ce a atins cu bena camionului pe care-l conducea un cablu electric, informează Poliţia Timiş.

Care este secretul longevității. Alimentul pe care îl consuma zilnic Maria Branyas Morera, femeia care a trăit 117 ani
Care este secretul longevității. Alimentul pe care îl consuma zilnic Maria Branyas Morera, femeia care a trăit 117 ani

Maria Branyas Morera, cea mai bătrână persoană din lume, a murit recent, la vârsta de 117 ani. Înainte de a trece la cele veșnice, aceasta a dezvăluit că în fiecare zi consuma un aliment despe care spunea că a ajutat-o să trăiască atât de mult.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.