Fost agent CIA, arestat pentru că ţinea liste de spioni în casă, pe agende

intrarea in sediul cia din langley
Agerpres

Autorităţile din Statele Unite au informat asupra reţinerii, luni, a unui fost agent al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), vizat de acuzaţii privind deţinerea ilegală de informaţii clasificate care afectează securitatea naţională a ţării

Jerry Chun Shing Lee, 53 de ani, a fost arestat luni seara la sosirea pe aeroportul J.F.Kennedy din New York, pentru fapte din 2012, a precizat marţi ministerul american al Justiţiei, într-un comunicat.

Lee, care este un fost militar naturalizat american, s-a alăturat CIA în 1994, fiind însărcinat cu recrutarea şi gestionarea agenţilor pentru serviciile secrete americane. El a lucrat în mai multe ţări, pe care comunicatul nu le nominalizează, până ce a părăsit CIA în 2007 pentru a se instala în Hong Kong.

În 2012, Lee şi familia sa au părăsit Hong Kong-ul pentru a se muta în Virginia, o suburbie din Washington. În drumul spre SUA, în timpul unei escale în Honolulu, FBI a percheziţionat camera de hotel a fostului agent şi a descoperit două carnete pline cu informaţii strict secrete, care ar fi trebuit predate la plecarea sa din agenţia de informaţii.

Potrivit ministerului Justiţiei, cele două carnete găsite conţineau note scrise de mână referitoare la informaţii clasificate ca secrete de apărare, inclusiv identităţile reale şi numerele de telefon ale unor angajaţi secreţi ai CIA, notiţe luate în timpul unor întâlniri cu agenţi, locuri de întâlnire şi adrese ale unor case sigure pentru agenţii CIA.

Citește și
Ionut Catalin Balan, zis
Barbatul din Arges suspectat de terorism a fost retinut pentru 24 de ore. A incercat sa comunice cu jihadistii din Paris

Lee este acuzat de deţinere ilegală de informaţii legate de securitatea naţională, o învinuire pasibilă de 10 ani de închisoare.

Comunicatul nu precizează de ce a fost nevoie de atât de mult timp pentru a-l acuza pe fostul agent şi nici dacă acesta a transmis informaţii unor terţe ţări, notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Vladimir Putin consideră că fosta carieră de spion l-a ajutat să fie preşedinte
Vladimir Putin consideră că fosta carieră de spion l-a ajutat să fie preşedinte

Vladimir Putin sugerează că precedentul loc de muncă, de spion, l-a pregătit să devină preşedinte.

Barbatul din Arges suspectat de terorism a fost retinut pentru 24 de ore. A incercat sa comunice cu jihadistii din Paris
Barbatul din Arges suspectat de terorism a fost retinut pentru 24 de ore. A incercat sa comunice cu jihadistii din Paris

Tara noastra, ar putea fi o tinta pentru teroristi, sprijiniti si adulati de un roman banuit ca devenise spion pentru ISIS. Vorbim despre un barbat de 39 de ani dintr-un sat din Arges care a fost retinut de procurorii DIICOT.

Dezvaluirile unui spion CIA recrutat pentru asasinate la comanda.
Dezvaluirile unui spion CIA recrutat pentru asasinate la comanda. "Am facut ceea ce fac teroristii"

Un fost spion CIA de origine cubaneza marturiseste, intr-o carte, “Trained to kill”, scrisa impreuna cu jurnalistul Carlos Harrison, ca a actionat exact ca un terorist in misiunile sale, relateaza AFP.

Dezvaluirile unui fost spion maghiar:
Dezvaluirile unui fost spion maghiar: "Rusia raspandeste stiri false despre refugiati pentru a semana discordie in Europa"

 Un fost spion maghiar acuza Kremlinul ca a inventat si exagerat criza refugiatilor in scop propangandistic.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.