Fiica cea mare a lui Saddam Hussein, pe o listă neagră cu 60 de persoane: „Sunt teroriștii cei mai doriți de autorități”

Raghad Hussein
Getty

Fiica cea mare a lui Saddam Hussein, Raghad, a fost inclusă de guvernul irakian pe o listă a celor mai căutate persoane, alături de alte 59 de nume. Ei sunt suspectați că ar aparține grupărilor teroriste precum Stat Islamic, al-Qaeda sau Partidul Baath.

Pe lista consultată de AFP figurează și numele lui Radhad, fiica cea mare a lui Saddam Hussein, care locuiește în Iordania, scrie Al Jazeera.

Pe aceeași listă sunt incluse numele a 28 de presupuși luptători ai grupării Stat Islamic, a 12 membri al-Qaeda și a 20 de membri ai Partidului Baath. Totodată, în document figurează detalii despre rolurile pe care aceștia le-ar ocupa în respectivele organizații cât și crimele de care sunt suspectați.

De pe listă lipsește, totuși, numele lui Abu Bakr al-Baghdadi, liderul grupării Stat Islamic. at de AFP, un oficial de top a refuzat să explice motivul.

„Aceștia sunt teroriștii cei mai doriți de autoritățile judiciare și de seriviciile de securitate. Este prima dată când facem publice aceste nume, care până acum au fost ținute în secret”, a spus oficialul.

Citește și
Statul Islamic
Barbatul care ar fi responsabil de "nasterea" Statului Islamic, un fost apropiat al lui Saddam Hussein

Luptătorii grupării Stat Islamic de pe listă sunt acuzați că au luptat în al doilea mare oraș irakian Mosul, cât și în localitățile din provinciile Nineveh, Kirkuk, Diyala și Anbar.

O treime din teritoriul Irakului a fost ocupat de gruparea Stat Islamic, începând cu 2014. Forțele guernamentale irakiene, susținute de coaliția internațională antijihadistă condusă de SUA, au pornit o ofensivă împotriva lor.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Povestea lui Aldaleney M., fost ofiter de securitate al lui Saddam, ajuns azilant la Giurgiu. Ce spune despre Romania
Povestea lui Aldaleney M., fost ofiter de securitate al lui Saddam, ajuns azilant la Giurgiu. Ce spune despre Romania

Un fost ofiter de securitate persecutat al lui Saddam Hussein, un crescator de animale din Afganistan torturat in razboi si un comerciant de suveniruri din Guineea se numara printre azilantii care au cerut protectie statului roman.

Barbatul care ar fi responsabil de
Barbatul care ar fi responsabil de "nasterea" Statului Islamic, un fost apropiat al lui Saddam Hussein

Haji Bakr, un fost al serviciilor de informatii irakiene, din perioada Saddam Hussein, ar fi responsabil de "nasterea" gruparii Statul Islamic, potrivit unor documente descoperit in Siria, la Alep.

Mormantul lui Saddam Hussein, distrus in luptele dintre Statul Islamic si fortele irakiene
Mormantul lui Saddam Hussein, distrus in luptele dintre Statul Islamic si fortele irakiene

Mormantul fostului dictator irakian Saddam Hussein a fost practic distrus in timpul unor lupte dure, intre militanti din cadrul gruparii Statul Islamic si forte de securitate irakiene, relateaza AP.

10 ani de la capturarea lui Saddam Hussein. Povestea
10 ani de la capturarea lui Saddam Hussein. Povestea "gaurii de paianjen" in care se ascundea

Se implinesc 10 ani de la capturarea lui Saddam Hussein, cel care a condus Irakul cu o mana de fier, din 1979 si pana in 2003, cand a fost indepartat de la putere de o coalitie condusa de Statele Unite.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.