Femeie salvată din maşină cu câteva secunde înainte să se înece. "Mi-a ajuns apa la gât"

×
Codul embed a fost copiat

Statul american Arizona a fost afectat de furtuni puternice în ultimele zile, si n-au intarziat sa apara cazurile dramatice. O şoferiţă a fost salvată de pompieri din maşina acoperită de apă, cu câteva secunde înainte să fie prea târziu.

Întreaga operatiune a fost filmată de martori.

"Rezistaţi, venim! Am trimis pe toată lumea să vă ajute, dar trebuie să fiţi puternică." Apelul la numărul de urgenţă venea din această maşină. Dispecerul care l-a preluat mai mult a dedus despre ce e vorba, din cauza zgomotului făcut de apă.

"Spunea că apa i-a ajuns până la gât. Ne-am zis că nu are cum să fie pe şosea."

Pompierii au găsit maşina cu ajutorul indicaţiilor date de cativa martori care au sunat şi ei după ajutor. Autoturismul era scufundat într-un canal de pe marginea drumului, unde se pare că a stat 25 de minute. Unul dintre pompieri a intrat imediat in apa să o caute pe şoferiţa şi în scurt timp a ieşit la suprafaţă, ţinând-o în braţe.

Citește și
Catelusa salvata
Momentul în care o cățelușă oarbă este scoasă dintr-o groapă, după 30 de ore

"Cu siguranţă mi s-a părut că am stat mult în maşină, înainte să o găsesc. Sunt sigur că ei i s-a părut şi mai mult. Odată ce am urcat-o pe scara mobilă s-o întorc, nu voiam decât să-i spun că e în siguranţă", spune salvatorul.

Femeia are 71 de ani şi nu ştie să înoate, ceea ce înseamnă că, fără intervenţia pompierilor, probabil nu ar fi supravieţuit. Ea a fost spitalizată, dar e în stare stabilă şi îşi va reveni complet.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Un bărbat a salvat o fată din râu. Ce a descoperit despre ea când a ajuns la ţărm
Un bărbat a salvat o fată din râu. Ce a descoperit despre ea când a ajuns la ţărm

Incident uluitor lângă oraşul Neviansk din regiunea Sverdlovsk.

Momentul în care o cățelușă oarbă este scoasă dintr-o groapă, după 30 de ore
Momentul în care o cățelușă oarbă este scoasă dintr-o groapă, după 30 de ore

Operaţiune de salvare cu final fericit în Alabama. O căţeluşă oarbă a fost scoasă teafără din groapa adâncă de 15 metri în care căzuse.

Italiancă de 94 de ani, salvată de la înec de îngrijitoarea sa moldoveancă
Italiancă de 94 de ani, salvată de la înec de îngrijitoarea sa moldoveancă

O italiancă, în vârstă de 94 de ani, a fost salvată de la înec de îngrijitoarea sa moldoveancă.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.