ExxonMobil a prezis cu mare acurateţe, încă din anii 1970, schimbările climatice la care se va ajunge

Un bolnav a cărui afecțiune se agravează odată ce temperatura crește a dat statul în judecată pentru încălzirea globală
Getty

ExxonMobil, ana dintre cele mai mari companii petroliere din lume, a prognozat cu exactitate încă din anii 1970 modul în care schimbările climatice vor determina creşterea temperaturii globale, relatează BBC, scrie News.ro. 

Experţii au analizat datele din documentele interne ale companiei şi au ajuns la concluzia că cercetările private ale ExxonMobil au prezis cu acurateţe modul în care arderea combustibililor fosili va încălzi planeta, deşi la nivel public compania a negat că ar exista vreo legătură şi nu a luat măsuri.

"Analiza noastră ne permite pentru prima dată să cuantificăm ce ştia Exxon, şi anume că arderea produselor lor pe bază de combustibili fosili urma să încălzească planeta cu aproximativ 0,2 grade Celsius în fiecare deceniu", a spus Geoffrey Supran, profesor asociat de ştiinţe şi politici de mediu la Universitatea din Miami, coautor al studiului.

Corporaţiile, inclusiv ExxonMobil, au câştigat miliarde de dolari din vânzarea de combustibili fosili care eliberează emisii despre care oamenii de ştiinţă, guvernele şi ONU spun că provoacă încălzirea globală.

Constatările cercetătorilor sugerează că predicţiile ExxonMobil au fost adesea chiar mai exacte decât cele ale unor oameni de ştiinţă de talie mondială de la NASA. "Excelentul lor model generat pentru climă a fost cel puţin comparabil, din punct de vedere al performanţelor, cu cel al unuia dintre cei mai influenţi şi apreciaţi oameni de ştiinţă din domeniul climei din istoria modernă", a declarat profesorul Supran, comparând activitatea ExxonMobil cu cea a lui James Hansen de la NASA, care a tras un semnal de alarmă privind clima în 1988.

Citește și
ucraina atac odesa
Bombardamente masive asupra Kievului și Odesei. O maternitate a fost lovită de drone. Un civil a fost ucis

"Asta subliniază cu adevărat ipocrizia crudă a conducerii ExxonMobil, care ştia că propriii cercetători făceau această muncă de foarte bună calitate de generare a unor modele climatice şi avea acces la aceste informaţii privilegiate, în timp ce ne spuneau nouă, celorlalţi, că modelele climatice sunt nişte prostii", a comentat pentru BBC News Naomi Oreskes, profesor de istoria ştiinţei la Universitatea Harvard. Ea acuză ExxonMobil că "a indus în eroare cu bună ştiinţă" publicul şi guvernele. "Aveau la dispoziţie toate aceste informaţii, dar au spus lucruri foarte, foarte diferite în public", a explicat profesoara de la Harvard, coautoare a studiului.

Cercetarea, publicată în revista academică "Science", sugerează, de asemenea, că ExxonMobil a avut estimări rezonabile cu privire la modul în care ar trebui reduse emisiile pentru a evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice într-o lume încălzită cu 2 grade Celsius sau mai mult. De asemenea, cercetătorii companiei au respins în mod corect teoria potrivit căreia ar urma o eră glaciară, într-o perioadă în care alţi cercetători încă dezbăteau această perspectivă.

ExxonMobil neagă acuzaţiile. "Această problemă a apărut de mai multe ori în ultimii ani şi, în fiecare caz, răspunsul nostru este acelaşi: cei care vorbesc despre faptul că «Exxon ştia» se înşeală în concluziile lor", a declarat compania pentru BBC News.

"ExxonMobil se angajează să facă parte din soluţia la schimbările climatice şi la riscurile pe care acestea le prezintă", a declarat un purtător de cuvânt. ExxonMobil a indicat şi o hotărâre judecătorească din 2019 din SUA care statuează: "Directorii şi angajaţii ExxonMobil s-au angajat în mod solidar să se achite cu rigurozitate de îndatoririle lor în cel mai cuprinzător şi meticulos mod posibil".

Investigaţii anterioare au scos la iveală documente ale Exxon care sugerau că firma a încercat să răspândească teorii care puneau la îndoială constatările ştiinţei. Un astfel de document intern stabilea "poziţia Exxon" de a "sublinia incertitudinea concluziilor ştiinţifice" privind efectul de seră.

Profesorii Oreskes şi Supran au efectuat cercetarea după ce, în 2015, jurnaliştii au descoperit dovezi care sugerau că ExxonMobil ştia despre schimbările climatice, dar au fost acuzaţi de ExxonMobil că au "selectat" adevărul.

Cei doi profesori au cules datele ştiinţifice din peste 100 de documente ale Exxon şi Exxon Mobil, publicate între 1977 şi 2014, pentru a calcula predicţiile lor privind creşterea temperaturii globale.

Descoperirea lor se adaugă la presiunea continuă asupra companiei cu privire la ceea ce ştia despre schimbările climatice. Militanţii susţin că aceasta a răspândit dezinformări pentru a-şi proteja interesele comerciale în domeniul combustibililor fosili şi au dat în judecată compania în mai multe instanţe din SUA.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Bombardamente masive asupra Kievului și Odesei. O maternitate a fost lovită de drone. Un civil a fost ucis
Bombardamente masive asupra Kievului și Odesei. O maternitate a fost lovită de drone. Un civil a fost ucis

Oraşele ucrainene Kiev şi Odesa au fost ţinta unor atacuri "masive" cu drone ruseşti în cursul nopţii de luni spre marţi care au lovit printre altele o maternitate, au anunţat autorităţile locale, notează AFP.

NBC News: Casa Albă nu reuşeşte să angajeze consilieri superiori pentru Pete Hegseth, şeful Pentagonului
NBC News: Casa Albă nu reuşeşte să angajeze consilieri superiori pentru Pete Hegseth, şeful Pentagonului

Casa Albă caută un nou şef de cabinet şi mai mulţi consilieri superiori pentru a-l sprijini pe secretarul apărării Pete Hegseth, după o serie de greşeli care au zguduit încrederea în capacitatea sa de a conduce Pentagonul.

Palestinienii spun că forţe israeliene au tras din nou asupra lor în apropierea unui centru de ajutoare din Gaza
Palestinienii spun că forţe israeliene au tras din nou asupra lor în apropierea unui centru de ajutoare din Gaza

Palestinienii din Gaza spun că s-a tras din nou asupra lor în timp ce se îndreptau luni spre unul dintre centrele de distribuţie a ajutoarelor istrate de Fundaţia umanitară din Gaza, susţinută de Israel şi de SUA, potrivit BBC.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.