Explozia din Beirut a fost atât de puternică încât a fost detectată în Germania. Ce spun experții

Imagini după explozia din Beirut, Liban - 1
Getty

Explozia devastatoare din Beirut a fost detectată în Germania și Tunisia, de două staţii aparținând Organizaţiei Tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare (CTBTO), o agenţie specializată a ONU.

Purtătorul de cuvânt al CTBTO a anunțat că datele exploziei de proporţii produse marţi la Beirut, care a provocat peste 100 de morţi în capitala Libanului, vor fi analizate de experți.

''Echipele noastre studiază datele'', a declarat miercuri Gill Tudor, purtătorul de cuvânt al CTBTO, cu sediul în capitala Austriei, Viena.

Deflagraţiile, dintre care una extrem de puternică, au fost în de Sistemul Internaţional de Monitorizare (SIM) al organizaţiei, o reţea mondială de instalaţii de monitorizare seismică, hidroacustică şi infrasonică. Deşi scopul său este de a detecta posibile explozii nucleare şi de a obţine probe cum că acestea s-au produs, reţeaua detectează şi localizează inclusiv energia eliberată de o explozie, fie ea nucleară sau nu, sau de un fenomen natural produs subteran, subacvatic sau în atmosferă.

Deocamdată, după cum a comunicat marţi noaptea secretarul executiv al CTBTO, Lassina Zerbo, pe contul său de Twitter, experţii analizează toate datele de la două staţii, una în Germania şi alta în Tunisia, a declarat Tudor.

Citește și
explozie beirut
Bilanțul exploziei din Beirut a ajuns la 100 de morți și 4.000 de răniți. Ce ar fi provocat deflagrația

''SIM a detectat semnale puternice ale unei explozii de proporţii la Beirut'', la 4 august 2020, la orele 15.05 GMT, la staţiile infrasonice I48TU din Tunisia şi 126DE din Germania. Analiştii continuă să verifice datele. Gândurile noastre se îndreaptă către numeroasele victime pe care explozia le-a provocat. Solidaritate cu Libanul'', a scris Zerbo în tweet-ul său.

Până acum, nu există indicii privind posibile materiale nucleare implicate în explozie şi nici nu pare probabilă o astfel de posibilitate, a confirmat Gill Tudor. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al CTBTO a is că organizaţia nu se află deocamdată în postura de a exclude 100% această eventualitate, dat fiind că verificarea prezenţei izotopilor radioactivi necesită mai mult timp, în timp ce detectarea exploziei propriu-zise de către reţeaua de măsurare are loc imediat.

După cum a declarat premierul libanez Hassan Diab într-o întâlnire cu preşedintele republicii, Michel Aoun, o încărcătură de fără măsuri de siguranţă, a explodat, însă nu se cunoaşte deocamdată originea deflagraţiei. Cel puţin 100 de oameni au murit, peste 4.000 au fost răniţi şi între 250.000 şi 300.000 au rămas fără locuinţe.

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Urmările exploziei din Beirut. Aproape 300.000 de oameni au rămas fără locuinţe
Urmările exploziei din Beirut. Aproape 300.000 de oameni au rămas fără locuinţe

Aproape 300.000 de oameni au rămas fără locuinţe după ce exploziile uriaşe de marţi produse în portul din Beirut au distrus numeroase clădiri.

Bilanțul exploziei din Beirut a ajuns la 100 de morți și 4.000 de răniți. Ce ar fi provocat deflagrația
Bilanțul exploziei din Beirut a ajuns la 100 de morți și 4.000 de răniți. Ce ar fi provocat deflagrația

O explozie puternică, produsă în zona portului, a devastat marți seară Beirutul, capitala Libanului.

Imaginile dezastrului din Beirut. Stare de urgență în capitala Libanului după explozie. GALERIE FOTO
Imaginile dezastrului din Beirut. Stare de urgență în capitala Libanului după explozie. GALERIE FOTO

A doua zi după cele două explozii care au ucis cel puţin 100 de oameni, capitala libaneză Beirut este un oraş devastat, cu zeci de maşini avariate şi cu clădirile înconjurate de cioburile geamurilor sparte.

Povestea din spatele exploziei devastatoare din Beirut. Cui aparținea nava ce a adus nitratul de amoniu în Liban
Povestea din spatele exploziei devastatoare din Beirut. Cui aparținea nava ce a adus nitratul de amoniu în Liban

2.750 de tone de nitrat de amoniu, depozitate fără măsuri de securitate, potrivit autorităților din Libia, au stat la baza exploziei care a devastat portul Beirut, provocând moartea a cel puțin 100 de persoane și rănirea a 4000.

Ce este nitratul de amoniu, care a provocat explozia din Beirut. A produs o tragedie uriaşă şi în România
Ce este nitratul de amoniu, care a provocat explozia din Beirut. A produs o tragedie uriaşă şi în România

Uriaşa explozie care a zguduit oraşul Beirut pe 4 august a fost provocată de o încărcătură de nitrat de amoniu care a sărit în aer. Ce este însă nitratul de amoniu, substanţa care a fost elementul cheie al unei tragedii şi în România, în 2004?

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.