Experți: O extindere a Războiului din Fâşia Gaza în Orientul Mijlociu rămâne improbabilă pe termen scurt

fasia gaza
AFP

O extindere a Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas rămâne improbabilă - imediat -, estimează unii experţi, în pofida unui atentat soldat cu 84 de morţi, miercuri, în Iran, revendicat de Statul Islamic (SI), relatează AFP.

Joi, doi membri ai unor facţiuni proiraniene - unul un lider - a fost ucişi în Irak într-un atac al coaliţiei internţaionale antijihadiste, denunţat drept o ”agresiune” de către Bagdad.

”UMILIREA” HEZBOLLAH

Marţi, în centrul unui fief al mişcării şiite libaneze proiraniene Hezbollah, la periferia beirutului, Saleh al-Arouri, în vârstă de 57 de ani, numărul doi politic al Hamas, şi alte şase cadre ale mişcării islamiste palestiniene au fost ucişi într-un atac aerian.

Israelul, care a jurat să ”distrugă” Hamasul după atacul de la 7 octombrie pe teritoriul său - în care au fost ucise 1.140 de persoane, majoritatea civili, iar aproximativ alte 250 au fost luate ostatice, dintre care peste 100 au fost eliberate la sfârşitul lui noiembrie în timpul unui armistiţiu -, nu a revendicat acest asasinat.

Citește și
iranieni
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Peste 22.000 de persoane, majoritatea copii, adolescenţi şi femei, au fost ucise de la începutul ofensivei israeliene ca represalii în Fâşia Gaza, potrivit ultimelor date ale Hamas.

Libanul, Hamasul, şi un oficial american au arătat cu degetul Israelul în atacul de la Beirut.

Un oficial libanez de rang înalt din cadrul securităţii a declatrat AFP că al-Arouri a fost ţintit ”cu rachete ghidate”, trase ”dintr-un avion de vânătoare israelian”.

Hasni Abidi, un politolog la Universitatea din Geneva, consideră acest atac o ”umilire” a Hazbollahului.

”Există un faliment al aparatului de securitate al Hezbollah”, în pofida faptului că mişcarea islamistă libaneză a ”justificat întotdeauna prezenţa miliţiei sale ca pe un armament disuasiv împotriva Israelului”, subliniază el.

Miercuri, cel puţin 84 de persoane au fost ucise într-o dublă explozie în apropierea mormântului lui Qassem Soleimani, arhitectul operaţiunilor militare iraniene în regiune, asasinat în urmă de patru ani de Statele Unite ale lui Donald Trump, potrivit presei de stat iraniene.

”Responsabilitatea acestei crime revine regimului american şi sionist, iar terorismul este doar un instrument”, a denunţat pe X Mohammad Jamshidi, un consilier politic al preşedintelui iranian Ebrahim Raisi.

Statul Islamic a revendicat ulterior atentatul.

Washingtonul a respins drept ”absursă” implicarea sa, însă Israelul - inamicul jurat al Iranului, care susţine atât Hezbollahul, cât şi Hamasul - nu a comentat cu privire la atentat, în urma căruia liderul suprem iranian, ayatollabhul Ali Khamenei, a ameninţat cu un ”răspuns dur”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Ce au vorbit 50 de minute Vladimir Putin și Donald Trump în toiul bombardamentelor israeliano-iraniene
Ce au vorbit 50 de minute Vladimir Putin și Donald Trump în toiul bombardamentelor israeliano-iraniene

Președintele rus Vladimir Putin a avut sâmbătă o conversație telefonică cu omologul său american, Donald Trump, axată pe pericolul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu în urma operațiunii militare a Israelului împotriva Iranului.

Aviația Israelului are cale liberă până la Teheran. „Vom lovi toate siturile și țintele regimului
Aviația Israelului are cale liberă până la Teheran. „Vom lovi toate siturile și țintele regimului"

Israelul își propune să lovească "toate siturile regimului" iranian, reprezentanții autorităților militare afirmând că dețin controlul asupra spațiului aerian din vestul Iranului.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.