Parlamentul European a demis-o din funcție pe Eva Kaili. Prin avocatul ei, a negat că a primit mită în Qatar

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentul European a demis-o marţi pe eurodeputata elenă Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte, după inculparea sa, alături de alte persoane, într-un caz de presupusă corupţie în care este implicat Qatarul, relatează AFP.

Decizia a fost aprobată aproape în unanimitate de eurodeputaţii reuniţi la Strasbourg în sesiune plenară - 625 de voturi pentru, unul împotrivă şi două abţineri.

Pentru demiterea unuia dintre cei 14 vicepreşedinţi ai PE este nevoie de votul a două treimi dintre eurodeputaţi.

Eva Kaili a negat, prin vocea unui avocat, că a primit mită de la Qatar.

"Poziţia sa este că ea este nevinovată. Nu are nimic de-a face cu mita din Qatar", a declarat avocatul Michalis Dimitrakopoulos, la postul privat elen Open TV.

Citește și
militari rusia
Decizia luată de Germania de teama unui atac rusesc. „Suntem îngrijoraţi de riscul unui război major de agresiune în Europa”

Întrebat dacă la domiciliul clientei sale au fost găsiţi bani, avocatul a spus: "Nici nu confirm, nici nu dezmint, e confidenţial. Nu am nicio idee dacă au fost găsiţi bani sau câţi".

El a adăugat că Eva Kaili "nu a avut nicio activitate comercială în viaţa sa".

Cine este Eva Kaili

Eva Kaili a fost deja suspendată din funcţia de vicepreşedintă a PE în urma arestării sale.

Parlamentul European este zguduit de un răsunător scandal de presupusă corupţie de când Eva Kaili, socialistă în vârstă de 44 de ani şi unul dintre vicepreşedinţii instituţiei, a fost reţinută vineri la Bruxelles.

Ea este suspectată că a fost plătită de Qatar pentru apărarea intereselor acestui emirat care organizează în prezent Campionatul Mondial de Fotbal.

Sume spectaculoase au fost confiscate în cursul a 20 de percheziţii desfăşurate până luni seară, dintre care 600.000 de euro la domiciliul unuia dintre suspecţi, conform parchetului federal belgian.

Alte trei persoane, printre care şi partenerul său de viaţă, au fost încarcerate în această anchetă, în timp ce tatăl său, reţinut vineri, a fost eliberat.

"Este liber să se întoarcă în Grecia", a precizat Michalis Dimitrakopoulos, prezentat de media elene drept unul dintre avocaţii Evei Kaili.

Roberta Metsola, preşedinta PE, instituţie din care Eva Kaili face parte din 2014, a denunţat acest caz, spunând că este un "atac" contra democraţiei, în timp ce Doha a negat că este implicată în tentative de corupţie.

Scandalul a provocat de asemenea o undă de şoc în Grecia, unde cazurile şi suspiciunile de corupţie sunt răspândite şi stârnesc nemulţumirea populaţiei.

Numeroşi greci şi-au exprimat ruşinea văzând-o pe această fostă prezentatoare TV şi fostă deputată implicată într-un astfel de scandal.

La Atena, Autoritatea de luptă împotriva spălării banilor a îngheţat toate activele eurodeputatei, care a fost exclusă din partidul socialist PASOK, şi ale rudelor sale.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Poliția belgiană a efectuat o percheziție în Parlamentul European în cazul scandalului de corupţie legat de Eva Kaili
Poliția belgiană a efectuat o percheziție în Parlamentul European în cazul scandalului de corupţie legat de Eva Kaili

Poliţia belgiană a efectuat, luni, o percheziţie la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, în cadrul unei anchete privind suspiciunile de corupţie pentru a influenţa deciziile acestei instituţii a UE, a anunţat Parchetul Federal din Belgia.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.