Europa apasă pedala reînarmării. Șefa CE anunță o decizie „istorică”: „Suntem hotărâți”

×
Codul embed a fost copiat

După summitul de urgență de la Bruxelles, liderii Uniunii Europene au aprobat în unanimitate planul pentru apărare și securitate pe continent.

În schimb, premierul maghiar Viktor Orban a zdruncinat încă o dată unitatea europeană când s-a opus ajutorului pentru Ucraina. Pe de altă parte, premierul polonez Donald Tusk a anunțat planuri pentru antrenamente de război obligatorii pentru toți bărbații din Polonia.

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene: „Cred că astăzi se scrie istorie. Suntem hotărâți să investim mai mult, să investim mai bine și să investim mai repede împreună. Faptul este că Europa se confruntă cu un pericol clar și prezent. Și din acest motiv, le-am prezentat liderilor planul ReArm Europe.”

Europa pregătește investiții masive în apărare

Planul dă undă verde unor investiții uriașe pentru apărare și securitate – până la 800 de miliarde de euro în patru ani. Iar împrumuturi de 150 de miliarde de euro, garantate de bugetul Uniunii, vor fi folosite pentru capacitățile de apărare care sunt necesare urgent.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Având în vedere amenințarea și indiferent de ce se întâmplă în Ucraina, trebuie să ne creștem capabilitățile de apărare și trebuie să construim, în următorii câțiva ani, capabilități de apărare autonome pentru europeni.”

Citește și
Ursula von der Leyen
Summitul UE. Ursula von der Leyen: „Europa se confruntă cu un pericol clar şi prezent. Astăzi se scrie istorie”

Antonio Costa, președintele Consiliului European: „Am decis să investim în domeniile prioritare, din lecțiile învățate din războiul din Ucraina și în deplină concordanță cu NATO: apărare antiaeriană și antirachetă, sisteme de artilerie, rachete și muniție, drone și sisteme antidrone.”

Ilie Bolojan, președintele interimar al României: „Un element important în acest pachet legat de întărirea apărării europene este susținerea consorțiilor în industria europeană de apărare, astfel încât ceea ce se produce să fie interoperabil, astfel încât țările europene să-și asigure o parte mai mare, o parte mai strategică din responsabilitatea apărării europene.”

România nu va trimite trupe în Ucraina, dar poate fi, în caz de nevoie, un „hub logistic” – a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, după Consiliul European.

Ilie Bolojan, președintele interimar al României: „Va fi o întâlnire la Paris cu miniștrii apărării și șefii de State Majore, care să analizeze posibilitatea prin care ar fi posibil să se asigure o zonă de sprijin, de garanții de securitate, după ce se ajunge la un acord de pace. Cred că reprezentanții României vor participa. Nu pentru că vom trimite trupe în teren, pentru că nu vom trimite trupe în teren, ca să fie lucrurile fără echivoc, ci pentru că România și astăzi este un hub logistic pentru ca aceste trupe să poată să ajungă, dacă va fi cazul, subliniez, în zona Ucrainei.”

Viktor Orban, nemulțumit de sprijinul oferit Ucrainei

Dacă planul pentru Reînarmarea Europei este susținut în unanimitate de cele 27 de țări membre, sprijinul pentru Ucraina a avut un contestatar – același premier al Ungariei.

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Acum, în Europa, există un concept – sprijinirea Ucrainei, dar în același timp distrugerea Europei din punct de vedere economic. Este un lucru bun să oferim ajutor, iar ucrainenii au, de asemenea, nevoie de ajutor, dar nu îi putem ajuta în timp ce ne distrugem pe noi înșine. În opinia mea, aderarea lor la Uniunea Europeană ar însemna ruinarea Europei. (…) Uniunea Europeană s-a izolat acum de Statele Unite, s-a izolat de China din cauza războiului comercial și s-a izolat de Rusia din cauza politicii de sancțiuni. Așadar, dacă cineva este izolat, aceasta este Uniunea Europeană ca atare. Ungaria are relații bune în toate cele trei direcții. Așadar, noi nu suntem deloc cei izolați.”

În ce măsură ar veni America în ajutorul unei Europe amenințate? Din Biroul Oval, Donald Trump a pus din nou sub semnul întrebării angajamentul american în cadrul NATO pentru aliații care, în opinia sa, nu cheltuiesc destul pentru propria lor apărare.

Donald Trump, președintele SUA: „Dacă nu plătesc, nu îi voi apăra! Dacă Statele Unite ar avea o problemă și noi i-am suna, dacă le-am spune că avem o problemă și am suna Franța și alte țări, n-o să le spun numele... Credeți că vor veni să ne apere? Ar trebui, dar nu sunt sigur…”

De la Bruxelles, președintele z Emmanuel Macron i-a dat replica.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Suntem aliaţi loiali şi fideli. Cine se îndoiește de asta trebuie să privească istoria contemporană, care justifică respectul și prietenia pe care o avem pentru SUA și liderii săi.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Ilie Bolojan, după şedinţa Consiliului European: Europa îşi va asuma un rol mult mai mare în propria apărare
Ilie Bolojan, după şedinţa Consiliului European: Europa îşi va asuma un rol mult mai mare în propria apărare

Ilie Bolojan a declarat, joi seară, după şedinţa Consiliului European de la Bruxelles, că liderii europeni au decis în unanimitate ca Europa să îşi asume un rol mult mai mare în propria apărare.

Summitul UE. Ursula von der Leyen: „Europa se confruntă cu un pericol clar şi prezent. Astăzi se scrie istorie”
Summitul UE. Ursula von der Leyen: „Europa se confruntă cu un pericol clar şi prezent. Astăzi se scrie istorie”

Ursula von der Leyen a declarat joi seara, la încheierea summitului informal al UE, că Europa se confruntă cu un „pericol clar şi prezent”.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”
Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”

Primarul din Los Angeles, Karen Bass, a anunţat că, începând din noaptea de marţi spre miercuri, se instituie restricţii de circulaţie la Los Angeles, ca măsură de urgenţă, scrie CNN.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.