Eurodeputaţii acceptă ”cârnații vegani”, dar nu şi iaurturile vegetale. Cum s-a ajuns aici

Eurodeputaţii acceptă ”cârnații vegani”, dar nu şi iaurturile vegetale. Cum s-a ajuns aici
Getty

Eurodeputaţii au respins vineri un text care interzicea folosirea denumirilor de ”friptură” sau ”cârnați vegani”, dar nu permit folosirea denumirii de ”iaurt” vegetal.

 

Parlamentul European (PE) a aprobat astfel folosirea denumirii de ”steak” (friptură) sau ”burger” pentru produsele vegetale care nu conţin carne de origine animală, adoptând însă un amendament care interzice denumirile de ”iaurt”, ”brânză” sau ”cremă” în cazul produselor alimentare fără lapte de origine animală, precum şi comparaţiile cu compuşi lactaţi în cazul acestor produse.

Parlamentul a votat cu o largă majoritate împotriva amendamentului prin care s-a propus să se interzică în UE folosirea unor denumiri precum ”cârnaţi”, ”hamburger”, ”file” sau ”escalop” pentru produsele alimentare pe bază de legume sau de cereale care nu conţin carne de origine animală, dar care imită textura acesteia.

În schimb, eurodeputaţii au aprobat cu o majoritate zdrobitoare un alt amendament care interzice denumirile de ”iaurt”, ”brânză” sau ”cremă” pentru produsele fără lapte de origine animală, inclusiv cele care nu sunt alimentare.

Citește și
A devenit vagană pentru a pierde în greutate
Motivul bizar pentru care o tânără a devenit vegană. "Le spuneam tuturor că salvez Terra"

De altfel, Curtea de Justiţie a UE a interzis deja în urmă cu trei ani termeni precum ”lapte de soia” sau ”brânză vegană”, apreciind că produsele nelactate nu pot avea în denumirea lor ”lapte”, ”unt”, ”brânză” sau ”iaurt”.

În urma votului din PE interdicţia va fi extinsă şi expresiilor comparative, cum ar fi de exemplu ”savoare cremoasă” sau ”substitut de unt”.

Singurele excepţii vor fi cele consacrate de mult timp, precum ”lapte de migdale”, ”lapte de cocos” sau ”unt de cacao”.

Federaţia sindicatelor agricole europene Copa-Cogeca a susţinut intens cele două texte, criticând denumirile de produse ”deconectate” de compoziţia lor şi riscurile de confuzie privind valoarea lor nutriţională.

La rândul lor, reprezentanţii crescătorilor de animale au avertizat că folosirea unor denumiri ca ”burger” sau ”cârnaţi” pentru produsele fără carne poate induce în eroare consumatorii, dar europarlamentarii nu au fost de aceeaşi părere.

 

Consumatorii nu ar fi induși în eroare

 

Camille Perrin, de la Biroul european al uniunii consumatorilor, consideră că în privinţa ”burgerilor vegani”, denumire acceptată de PE, ”consumatorii nu sunt deloc induşi în eroare asupra naturii vegetale a acestora, întrucât termenul ”vegan” este semnalat în mod clar”.

”Păcat, în schimb, că au fost aprobate restricţii inutile asupra alternativelor la produsele lactate. Europenii trebuie să adopte un regim bazat mai mult pe vegetal, pentru sănătatea lor şi pentru binele planetei”, adaugă ea.

De fapt, piaţa produselor alimentare pe bază de proteine vegetale este în creştere, favorizată de preocuparea de a mânca sănătos ori de a reduce poluarea provocată de crescătoriile de animale.

Prevederile votate în PE urmează să fie negociate cu statele membre în cadrul Consiliului UE, forma lor finală urmând să fie stabilită în urma acestor negocieri.

Regulile privind denumirile pentru produsele alimentare fac parte dintr-un pachet mai amplu privind politica agricolă europeană.

Europarlamentari din grupul Verzilor şi activişti de mediu, inclusiv suedeza Greta Thunberg, au cerut Parlamentului European să respingă în întregime acest pachet, despre care afirmă că este insuficient pentru a reduce emisiilor de CO2 din acest sector şi pentru a proteja natura în faţa efectelor agriculturii intensive.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Lewis Hamilton i-a impus o dietă vegană câinelui său. ”E foarte mulțumit”
Lewis Hamilton i-a impus o dietă vegană câinelui său. ”E foarte mulțumit”

Campionul mondial din Formula 1, Lewis Hamilton, a dezvăluit că i-a impus o dietă în totalitate vegană și câinelui său, scrie The Mirror.

Motivul bizar pentru care o tânără a devenit vegană.
Motivul bizar pentru care o tânără a devenit vegană. "Le spuneam tuturor că salvez Terra"

O tânără din Marea Britanie a încercat să slăbească cu o dietă vegană - dar rezultatul nu a fost deloc cel dorit.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.