EUDA avertizează: Drogurile sintetice sunt o ameninţare emergentă în Europa. Aproape 90 de noi opioide au apărut în 15 ani

droguri
Shutterstock

Produsele sintetice derivate din canabis, opioidele şi catinonele – cu efecte similare amfetaminelor – „câştigă teren” în Europa, a avertizat joi Agenţia Europeană pentru Droguri (EUDA), relatează AFP.

 

„EUDA estimează că în 2023 au existat 7.500 de decese legate de consumul de droguri”, faţă de 7.100 în 2022 în Europa, cazuri „în care opioizii asociaţi cu alte substanţe au fost principalii responsabili”, arată raportul său anual.

Acest text reuneşte şi analizează date despre evoluţia consumului şi a pieţei stupefiantelor în 29 de ţări, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi Norvegia şi Turcia.

Consumul simultan de mai multe droguri „rămâne o sursă de îngrijorare” şi complică îngrijirea consumatorilor, subliniază agenţia.

Directorul executiv al EUDA, Alexis Goosdeel, a îndemnat membrii UE la „acţiune” pentru a consolida sistemele de supraveghere şi alertă. El a atras atenţia, într-o conferinţă de presă, în privinţa creşterii confiscărilor, în special a precursorilor, dar şi a „intensificării intimidării şi violenţei legate de traficul de droguri” şi a „implicării crescute a tinerilor vulnerabili din toată Europa”.

Citește și
elevi
Răspunsul Inspectoratului Școlar în cazul elevei de 14 ani care a primit droguri de la tânărul de 25 de ani, în curtea școlii

„Răspândirea substanţelor foarte puternice şi a modurilor de consum mai complexe afectează grav sistemele de sănătate şi securitate”, a insistat el, comparând situaţia cu mitul lui Sisif.

„Accesul la date este esenţial” pentru „a oferi forţelor noastre de ordine instrumentele necesare pentru a lupta împotriva infractorilor” şi pentru a evita ca acestea să aibă „mâinile legate”, a declarat, la rândul său, comisarul european pentru imigraţie, Magnus Brunner. Potrivit acestuia, cooperarea este „cheia”, în special cu ţările din America Latină.

Aproape 90 de noi opioide au apărut în 15 ani

Din 2009, „88 de noi opioide sintetice au apărut pe piaţa europeană a drogurilor”, se arată în raportul EUDA, care le descrie ca fiind „foarte puternice” şi prezentând „un risc semnificativ de intoxicaţie şi deces”.

EUDA este, de asemenea, îngrijorată de producţia crescândă pe teritoriul european a altor droguri sintetice, precum amfetaminele, MDMA sau catinonele. Această proximitate între locurile de producţie şi consumatori „ar putea accelera evoluţia tendinţelor de consum”, notează raportul.

Confiscările de catinone sintetice – precum 2-MMC sau 4-BMC –, stimulente sintetice similare catinonei (principiul activ al „khat”, numit şi drogul verde - n.r.), sunt în puternică creştere: în 2023, au fost confiscate 37 de tone în Europa, faţă de 27 în 2022 şi 4,5 în 2021.

„A fost vorba în principal de importuri importante din India, care treceau în principal prin Ţările de Jos”, precizează agenţia, adăugând că unele cantităţi importante din aceste substanţe sunt produse şi în ţări europene „unde se detectează un număr tot mai mare de locuri de producţie de droguri”.

În 2023, aproximativ 53 de locuri de producţie a acestor catinone au fost desfiinţate în UE, majoritatea în Polonia, faţă de 29 în 2022.

Canabisul, cel mai popular drog

Cu toate acestea, cocaina rămâne stimulantul ilicit „cel mai consumat în Europa, de aproximativ 4,6 milioane” de europeni cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani în 2024.

Dar cel mai popular drog rămâne canabisul, cu 24 de milioane de consumatori în 2024 în Europa, potrivit cifrelor EUDA.

Agenţia avertizează că anumite produse vândute drept canabis „pot fi falsificate cu noi canabinoizi sintetici cu un conţinut ridicat de substanţă activă, fără ştirea consumatorilor”. Canabinoizii sunt substanţe sintetice sau semisintetice care imită efectele THC, componenta psihoactivă a canabisului. Astfel, în iunie 2024, aproximativ 30 de persoane au fost grav intoxicate în Ungaria după ce au consumat „bomboane gelatinoase conţinând canabinoizi semisintetici puternici”.

Potrivit EUDA, „schimbările rapide de pe piaţa europeană a drogurilor creează noi riscuri pentru sănătate şi siguranţă”, furnizorii şi consumatorii adaptându-se la instabilitatea geopolitică, globalizare şi progresul tehnologic.

Agenţia anunţă noi iniţiative, precum un „sistem european de alertă”, „un sistem de evaluare a ameninţărilor la adresa sănătăţii şi securităţii” şi o reţea de laboratoare de analiză medico-legală şi toxicologică pentru a îmbunătăţi schimbul de informaţii” cu privire la aceste droguri sintetice, iniţiative „în curs de elaborare”.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Nouă persoane care videau droguri în București sunt cercetate. Doza de drog sintetic era vândută cu 10 lei
Nouă persoane care videau droguri în București sunt cercetate. Doza de drog sintetic era vândută cu 10 lei

Nouă persoane care au constituit o grupare ce vindea droguri în Sectorul 3 al Capitalei și în Centrul Vechi sunt cercetate de polițiști și procurori, șapte fiind reținute și două plasate sub control judiciar.

 

Răspunsul Inspectoratului Școlar în cazul elevei de 14 ani care a primit droguri de la tânărul de 25 de ani, în curtea școlii
Răspunsul Inspectoratului Școlar în cazul elevei de 14 ani care a primit droguri de la tânărul de 25 de ani, în curtea școlii

Inspectorul general al ISJ Constanţa, Sorin Mihai, a declarat joi că eleva de 14 ani din Mangalia ieşise din sala de sport şi a interacţionat cu un bărbat care i-a oferit o substanţă interzisă chiar în curtea şcolii, unde avea loc şi o acţiune socială.

Țara în care o crimă are loc la fiecare oră. A aprobat revenirea la bazele militare străine în lupta cu criminalitatea
Țara în care o crimă are loc la fiecare oră. A aprobat revenirea la bazele militare străine în lupta cu criminalitatea

Parlamentul ecuadorian a dat undă verde înfiinţării de baze militare străine în ţară, în timp ce autorităţile caută asistenţă internaţională în lupta împotriva bandelor de droguri violente, transmite AFP, potrivit News.ro.

Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul legat de aşa-numitul ”buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

Musk, reacție la acuzațiile New York Times, despre faptul că s-ar fi drogat: „Am încercat ketamina pe reţetă acum câţiva ani”
Musk, reacție la acuzațiile New York Times, despre faptul că s-ar fi drogat: „Am încercat ketamina pe reţetă acum câţiva ani”

Elon Musk a afirmat că nu consumă droguri, a doua zi după ce un articol din New York Times a susţinut că miliardarul a consumat cantităţi mari de ketamină, ecstasy, ciuperci halucinogene şi medicamente în timpul campaniei lui Donald Trump.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.