Erdogan: Putin ar putea vizita Turcia în aprilie pentru inaugurarea unei centrale nucleare

Erdogan și Putin

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, miercuri, că Vladimir Putin ar putea vizita Turcia, la 27 aprilie.

Motivul: inaugurarea primului reactor nuclear al ţării construit de compania de stat rusă pentru energie nucleară Rosatom, informează Reuters.

"Poate că există posibilitatea ca domnul Putin să vină pe 27 aprilie sau să ne conectăm online la ceremonia de inaugurare şi vom face primul pas la Akkuyu", a spus Erdogan, potrivit unor declaraţii transmise de postul privat de televiziune ATV.

La începutul acestei luni, Curtea Penală Internaţională (I) a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin pentru presupuse crime de război în Ucraina, ceea ce a stârnit indignarea Kremlinului. Turcia nu este, însă, parte a Statutului de la Roma, care a creat I.

Turcia va încărca pentru prima dată combustibil nuclear în prima unitate de putere a centralei nucleare de la Akkuyu şi îi va acorda oficial statutul de instalaţie nucleară la 27 aprilie, anunţase anterior Erdogan.

Citește și
finlanda, nato
Finlanda a anunţat decizia luată de Turcia cu privire la aderarea sa la NATO

Kremlinul a informat sâmbătă că Putin şi Erdogan au vorbit la telefon despre implementarea cu succes a proiectelor strategice comune în sectorul energetic, inclusiv despre construcţia centralei nucleare de la Akkuyu. Proiectul de 20 de miliarde de dolari ale centralei de 4.800 de megawaţi (MW) prevede construirea a patru reactoare nucleare în oraşul mediteranean Akkuyu şi va permite Turciei să se alăture clubului restrâns de naţiuni cu energie nucleară civilă.

Luni, Kremlinul a negat însă informaţii care apără în presa turcă potrivit cărora Putin ar intenţiona să viziteze Turcia.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Erdogan şi-a dat acordul pentru aderarea Finlandei la NATO. Suedia mai aşteaptă
Erdogan şi-a dat acordul pentru aderarea Finlandei la NATO. Suedia mai aşteaptă

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri că şi-a dat în cele din urmă acordul pentru aderarea Finlandei la NATO, parlamentul de la Ankara urmând să ratifice aderarea acestei ţări, nu însă şi pe cea a Suediei, transmite AFP.

Finlanda a anunţat decizia luată de Turcia cu privire la aderarea sa la NATO
Finlanda a anunţat decizia luată de Turcia cu privire la aderarea sa la NATO

Turcia şi preşedintele său, Recep Tayyip Erdogan, au luat decizia privind aderarea Finlandei la NATO, care va fi anunţată oficial vineri în timpul unei vizite a preşedintelui finlandez, a anunţat Helsinki miercuri.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.