După ce a fost mistuită de incendii devastatoare, ploile torenţiale au făcut o victimă în Grecia

furtuna
StirilePROTV

Ploile torenţiale care au început să cadă luni seară au provocat cel puţin un deces în Grecia, o ţară deja grav afectată de incendii devastatoare în vara acestui an, scrie AFP.

"Furtuni şi ploi intense se produc marţi mai ales în Volos, capitala unităţii regionale Magnisia, unde un bărbat a fost găsit decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, Yannis Artopios, pentru postul public de televiziune Ert.

Victima a fost luată de un torent de apă, potrivit primelor informaţii, în timp ce un cioban din satul Agios Georgios, situat în aceeaşi regiune, a fost declarat dispărut, a adăugat oficialul elen.

Unitatea regională Magnisia şi insulele Sporade, aflate în apropiere, au fost plasate sub incidenţa unui cod roşu de vreme severă, potrivit Protecţiei Civile din Grecia.

Precipitaţiile din Volos au atins 200 mm şi cele din satul vecin Zagora, situat la poalele muntelui Pelion, au fost de 516 mm, a precizat Serviciul naţional de meteorologie (EMY), care le-a recomandat locuitorilor din regiune să îşi limiteze deplasările.

Citește și
armata israel, soldati israel
Ce i-a cerut Israelul lui Trump pentru a putea ataca o țintă majoră pe teritoriul Iranului. Arma care de care are mare nevoie

Subsolul Spitalului din Volos a fost inundat, iar pompierii locali "sunt pe cale să pompeze apa", a declarat Yannis Artopios.

Începând de luni, EMY a emis avertizări de intemperii severe care vor afecta Grecia până joi. "Autorităţile sunt în stare de alertă", potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului elen.

Luni seară, furtunile au lovit Evia, o insulă aflată în apropiere de Atena, unde au provocat alunecări de teren, precum şi prefectura Elida din Peninsula Peloponez, unde culturile agricole au fost devastate, potrivit presei locale.

În ceea ce priveşte imensul incendiu de pădure declanşat în parcul naţional Dadia, din prefectura Evros, care arde din 19 august, Yannis Artopios a precizat că "focul se află sub control şi niciun focar nu este activ".

"Pompierii rămân la faţa locului pentru a monitoriza situaţia", a adăugat el.

Considerat un "mega-incendiu" de către experţi, incendiul de pădure din Dadia, o zonă protejată inclusă în reţeaua europeană "Natura 2000", a distrus până în prezent 81.000 de hectare de vegetaţie, reprezentând aproape jumătate din suprafaţa afectată de incendii de la începutul anului în toată Grecia, potrivit Observatorului european Copernicus (EMS).

La fel ca numeroase ţări din bazinul mediteraneean, Grecia este afectată în fiecare vară de incendii devastatoare, care au făcut în 2023 cel puţin 26 de victime şi au devastat cel puţin 150.000 de hectare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ce i-a cerut Israelul lui Trump pentru a putea ataca o țintă majoră pe teritoriul Iranului. Arma care de care are mare nevoie
Ce i-a cerut Israelul lui Trump pentru a putea ataca o țintă majoră pe teritoriul Iranului. Arma care de care are mare nevoie

Cel puțin 14 morți, între care trei copii, peste 200 de răniți și numeroase persoane prinse sub mormane de moloz în mai multe orașe israeliene. Este bilanțul ultimelor 24 de ore, după ce Iranul și Israelul au continuat să se atace reciproc.

Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator
Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator

Preşedintele american a declarat duminică la ABC News că este „deschis” ideii ca Vladimir Putin să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel şi Iran, în care este „posibil” ca Statele Unite să se implice.

Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Recomandări

„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou
„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou

Situația gravă de la Praid e departe de a se rezolva. De câte ori se vor produce prăbușiri în salină, râul Târnava Mică se va polua cu sare. Iar din această cauză, 40.000 de oameni din județul Mureș nu au apă curentă.