"Dr Jihad", doctorul devenit membru ISIS, ar fi fost ucis. Apărea în clipurile de propagandă

doctor isis

Un terorist ISIS, care era supranumit "Dr Jihad", după ce a apărut în mai multe clipuri de propagandă ale organizației teroriste, ar fi fost ucis.

Tareq Kamleh din Australia, în vârstă de 32 de ani, era pediatru la un spital din Australia, înainte să se alăture grupării teroriste Stat Islamic în Siria, în 2015. Kamleh, cunoscut ca "Dr Death", nu şi-a mai făcut apariţia de aproape un an şi se presupune care a fost omorât, conform Mirror

Foştii săi colegi din Australia spun că fostul doctor obișnuia să consume alcool şi să întreţină relaţii sexuale du pacienţii, înainte să devină terorist.

Pediatrul, care a spus că decât să se întoarcă în Australia prefera să moară în Siria, a apărut într-un clip de propagandă a celor de la ISIS în iulie, anul trecut. Acesta avea asupra sa o armă de foc AK-47 şi purta echipament de luptă.

Autorităţile australiene au emis asupra sa un mandat de arestare, după ce l-au suspectat pe Kamleh că recrutează noi membri şi face parte dintr-o organizaţie teroristă. Dreptul de a mai profesa i-a fost suspendat.

Citește și
adolescenta jihadista
Adolescentă, condamnată pentru pregătirea unui atac, la Londra. Tânăra făcea parte dintr-o celulă ISIS feminină
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cea mai tanara jihadista a fost capturata. Unde planuia un atac
Cea mai tanara jihadista a fost capturata. Unde planuia un atac

O adolescentă din Marea Britanie a fost găsită vinovată de pregătirea unui atac terrorist în Londra, tânăra făcând parte dintr-o celulă teroristă formată numai din femei.

Adolescentă, condamnată pentru pregătirea unui atac, la Londra. Tânăra făcea parte dintr-o celulă ISIS feminină
Adolescentă, condamnată pentru pregătirea unui atac, la Londra. Tânăra făcea parte dintr-o celulă ISIS feminină

O adolescentă din Marea Britanie a fost găsită vinovată de pregătirea unui atac terrorist în Londra, tânăra făcând parte dintr-o celulă teroristă formată numai din femei.

Gruparea ISIS a revendicat atacul de la Liege
Gruparea ISIS a revendicat atacul de la Liege

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat miercuri atacul desfăşurat cu o zi înainte în oraşul belgian Liege de un atacator care a ucis două poliţiste şi un student, potrivit agenţiei de propagandă a organizaţiei jihadiste, Amaq.

Recomandări
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.