Donald Trump va ține un discurs marţi seara, în Florida, după ce a fost pus oficial sub acuzare

Donald Trump
Shutterstock

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat duminică, într-un comunicat, că se va exprima marţi seara în Florida, după punerea sa sub acuzare, relatează AFP, citat de Agerpres.

Donald Trump a indicat că va face o declaraţie marţi seara, la ora locală 20.15, de la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în Palm Beach, statul Florida.

Fostul şef de stat republican urmează să fie prezentat marţi unei instanţe din New York, unde va fi inculpat, fotografiat şi amprentat, într-un dosar instrumentat de procurorul Alvin Bragg, un magistrat afro-american democrat. Trump consideră inculparea un act de persecuţie politică împotriva lui şi o încercare de a-i diminua şansele la alegerile prezidenţiale de anul viitor, când el ar dori să candideze din nou.

Avocaţii săi s-au declarat de altfel încrezători că judecătorii vor pune capăt acestui caz, întrucât acesta "nu este solid din punct de vedere juridic".

„În materie de fapte, e o glumă. (...) Consider că un judecător echitabil va recunoaşte probabil că ceva pur şi simplu nu merge", a spus unul dintre avocaţi, Joe Tacopina, pe canalul ABC, reiterând că magnatul este ţinta unei "persecuţii politice".

Citește și
Stormy Daniels
Stormy Daniels spune că se teme pentru siguranţa ei: "Vor exista morţi şi răniţi”

„Dacă nu ar fi candidat la preşedinţie, nu ar fi fost inculpat", a asigurat Tacopina pe CNN.

Republicanul în vârstă de 76 de ani, care intenţionează să se prezinte pentru un nou mandat la Casa Albă, urmează să plece luni la New York de la reşedinţa sa din Florida pentru a se prezenta, marţi, la tribunalul din Manhattan.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Donald Trump a crescut în sondaje, ca favorit al republicanilor pentru Casa Albă, după ce a fost pus oficial sub acuzare
Donald Trump a crescut în sondaje, ca favorit al republicanilor pentru Casa Albă, după ce a fost pus oficial sub acuzare

Fostul președinte Donald Trump este deja favorit în rândul republicanilor în cursa pentru Casa Albă din 2024, devansând un posibil concurent, care încă nu a fost anunțat oficial, guvernatorul Ron DeSantis din Florida.  

Stormy Daniels spune că se teme pentru siguranţa ei:
Stormy Daniels spune că se teme pentru siguranţa ei: "Vor exista morţi şi răniţi”

Punerea sub acuzare de către un mare juriu a fostului preşedinte american Donald Trump este o "răzbunare dulce-amăruie", este "monumentală" şi "epică", a declarat starul de filme pentru adulţi Stormy Daniels.

 

Trump nu va fi încătuşat când se va preda poliţiei și va pleda nevinovat. Cine sunt și ce spun avocații fostului președinte
Trump nu va fi încătuşat când se va preda poliţiei și va pleda nevinovat. Cine sunt și ce spun avocații fostului președinte

Fostul preşedinte american Donald Trump nu va fi încătuşat când se va preda săptămâna viitoare tribunalului din New York, au convenit avocaţii săi cu procurorii din Manhattan, a anunţat vineri avocatul apărării, Joe Tacopina, potrivit Reuters.

Reacția avocaților lui Donald Trump după ce fostul președinte a fost pus sub acuzare: Statul de drept a murit în America
Reacția avocaților lui Donald Trump după ce fostul președinte a fost pus sub acuzare: Statul de drept a murit în America

Fostul președinte american Donald Trump a fost pus sub acuzare, pentru că a cumpărat tăcerea unei actrițe de filme pentru adulți ca să nu dezvăluie aventura lor în pragul alegerilor din 2016.

Actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels: Au început să
Actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels: Au început să "curgă comenzile" pentru produse și autografe

Actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels a declarat că au început să "curgă comenzile" pentru produsele și autografele sale, după ce fostul președinte Donald Trump a fost pus sub acuzare.

 

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.