Donald Trump, o nouă numire controversată. Celebrul Dr. Oz ajunge într-un post important din sănătate

Donald Trump, o nouă numire controversată. Celebrul Dr. Oz, numit într-un post important din sănătate
Getty

Donald Trump anunţă că-l numeşte pe Mehmet Oz un fost chirurg și star de televiziune criticat dur de către alți specialiști în sănătate, la conducerea uriaşului program public american de asigurări de sănătate, relatează AFP.

„Statele Unite sunt cufundate într-o criză a sănătăţii publice şi nu există medic mai calificat decât Dr. Oz să-i redea sănătatea Americii”, anunţă într-un comunicat preşedintele ales.

Acest chirurg în vârstă de 64 de ani este un star la micului ecran, care a eşuat să se lanseze în politică.

El a fost supranumit Dr. Oz în anii 2000 de către papesa televiziunii americane Oprah Winfrey, care l-a invitat în calitate de expert pe platourile sale. El a avut propria emisiune timp de peste zece ani, ”Dr. Oz Show”, care l-a făcut o celebritate.

Fiul unor imigranţi turci are o stea pe celebrul Walk of Fame, la Hollywood.

Citește și
Istoricul Armand Goșu: Donald Trump nu se va speria de Putin și nu va abandona Ucraina. “Știe să lovească la falcă”
Istoricul Armand Goșu: Donald Trump nu se va speria de Putin și nu va abandona Ucraina. “Știe să lovească la falcă”

Însă recomandările sale în domeniul sănătăţii - punctate uneori de epitete ca ”magic” sau ”miracol” - i-au atras criticile confraţilor săi.

Fostul star de televiziunea fost acuzat de faptul că a promovat tratamente sau suplimente alimentare ineficiente sau potenţial periculoase - inclusiv împotriva covid-19.

El a fost susţinut în calitate de candidat de către Donald Trump într-un scrutin foarte urmărit în Pennsylvania, însă a eşuat să fie ales în Senatul american în 2022.

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Ciolacu spune că ”a avut o conversaţie telefonică foarte bună cu Trump”. ”I-am transmis felicitări”
Ciolacu spune că ”a avut o conversaţie telefonică foarte bună cu Trump”. ”I-am transmis felicitări”

Premierul Marcel Ciolacu anunţă, marţi seară, că a avut o conversaţie telefonică foarte bună cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump în care i-a transmis felicitări pentru victoria istorică.

Istoricul Armand Goșu: Donald Trump nu se va speria de Putin și nu va abandona Ucraina. “Știe să lovească la falcă”
Istoricul Armand Goșu: Donald Trump nu se va speria de Putin și nu va abandona Ucraina. “Știe să lovească la falcă”

Donald Trump nu va abandona Ucraina, așa cum se teme foarte multă lume, ci-l va forța pe Putin să renunțe la cererile sale maximale, iar pentru asta, va ajunge la concluzia că trebuie să susțină necondiționat Ucraina.

Liderii europeni trebuie să fie pregătiți să trimită forțe militare în Ucraina pentru garanții de securitate, spune Estonia
Liderii europeni trebuie să fie pregătiți să trimită forțe militare în Ucraina pentru garanții de securitate, spune Estonia

Liderii europeni trebuie să fie pregătiți să trimită forțe militare pentru a asigura orice acord de pace Rusia-Ucraina intermediat de președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.