Donald Trump l-a sunat pe Xi Jinping. Invitația pe care liderul chinez i-a făcut-o ”cu grație” președintelui SUA

Preşedintele chinez Xi Jinping a purtat joi o discuţie la telefon cu omologul său american Donald Trump, a informat presa de stat chineză, citată de AFP.
Cei doi lideri au discutat „la cererea” lui Donald Trump, a precizat agenţia de presă Xinhua, fără a oferi mai multe detalii.
Discuţia are loc într-un context de tensiuni comerciale şi diplomatice puternice între cele două puteri.
Convorbirea telefonică dintre cei doi lideri marchează primul oficial cunoscut de la preluarea mandatului de către Trump. Ultima discuţie cunoscută dintre Trump şi Xi a avut loc în ianuarie, înainte de învestirea preşedintelui american.
”Tocmai am încheiat o convorbire telefonică foarte bună cu președintele Xi al Chinei, în care am discutat despre unele dintre complexitățile Acordului nostru comercial recent încheiat și convenit. Convorbirea a durat aproximativ o oră și jumătate și a dus la o concluzie foarte pozitivă pentru ambele țări.
Nu ar trebui să mai existe nicio întrebare cu privire la complexitatea produselor din pământuri rare. Echipele noastre se vor întâlni în curând într-o locație care va fi stabilită ulterior. Vom fi reprezentați de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, secretarul Comerțului, Howard Lutnick, și reprezentantul comercial al Statelor Unite, ambasadorul Jamieson Greer.
În timpul conversației, președintele Xi ne-a invitat cu grație pe Prima Doamnă și pe mine să vizităm China, invitație pe care le-am adresat-o și eu. În calitate de președinți ai două mari națiuni, așteptăm cu nerăbdare să facem acest lucru.
Conversația s-a concentrat aproape în întregime pe COMERȚ. Nu s-a discutat nimic despre Rusia/Ucraina sau Iran. Vom informa presa cu privire la programul și locația întâlnirii care va avea loc în curând. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a scris Donald Trump joi, pe pagina rețelei sale de socializare Truth Social.
Miercuri, Donald Trump a scris pe X că omologul său chinez este „dificil” şi este „extrem de dificil de negociat” cu el, expunând tensiunile dintre cele două părţi după ce Casa Albă indicase în prealabil că este de aşteptat o convorbire telefonică între cei doi lideri în această săptămână.
Trump, despre Jinping: ”Este foarte dur”
„Îmi place preşedintele Xi al Chinei, întotdeauna mi-a plăcut şi întotdeauna îmi va plăcea, dar este FOARTE DUR ŞI EXTREM DE DIFICIL DE NEGOCIAT”, a scris Trump într-o postare pe reţeaua sa socială.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, declarase luni că Trump va discuta probabil cu Xi în această săptămână pentru a aplana diferendele apărute în legătură cu acordul tarifar încheiat luna trecută la Geneva, inclusiv în ceea ce priveşte gestionarea mineralelor critice.
Săptămâna trecută, un tribunal comercial american a decis că Trump şi-a depăşit autoritatea impunând majoritatea tarifelor asupra importurilor din China şi din alte ţări în temeiul unei legi privind puterile sale în situaţii de urgenţă. Mai puţin de 24 de ore mai târziu, o curte federală de apel a repus în vigoare tarifele, afirmând că suspendă decizia tribunalului comercial pentru a examina recursul guvernului.