Donald Trump, absent de la a doua dezbatere republicană televizată. Motivul care stă în spatele deciziei sale

Donald Trump
Profimedia

Candidaţii republicani la alegerile prezidenţiale din SUA din 2024 s-au înfruntat, miercuri, în cadrul unei noi dezbateri televizate în care principalele teme au fost imigraţia, sănătatea şi economia.  

Donald Trump, marele favorit, a lipsit de la dezbatere, transmite AFP și Agerpres

Fostul preşedinte a ales să renunţe la această emisiune, un pas important în drumul lung către Casa Albă, pentru că, în opinia sa, stă foarte bine în sondajele de opinie.

Trump a ales, în schimb, să meargă în Michigan, în acelaşi timp în care avea loc dezbaterea televizată, pentru a curta electoratul clasei muncitoare la care rivalul său democrat, preşedintele Joe Biden, a ajuns marţi.

Pe 23 august, ziua primei dezbateri la care au participat opt candidaţi, Donald Trump a ales, de asemenea, să nu participe, ci să dea un interviu pe reţelele de socializare în acelaşi timp în care avea loc dezbaterea celorlalţi candidaţi.

Citește și
Donald Trump
VIDEO. Donald Trump, interviu la NBC. Refuză să spună cum a urmărit desfăşurarea atacului de la Capitoliul SUA

Printre contracandidaţi se numără guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, văzut de unii conservatori drept următorul lider al Partidului Republican, dar al cărui rating a scăzut în sondajele de opinie. Tânărul de 45 de ani, care s-a remarcat prin poziţiile sale ferme cu privire la avort, problematica LGBT+ şi imigraţie, este cu 40 de procente în spatele lui Donald Trump în sondaje, potrivit RealClearPolitics.

Ceilalţi candidaţi la nominalizarea republicană, fosta ambasadoare la ONU Nikki Haley, antreprenorul Vivek Ramaswamy şi fostul vicepreşedinte Mike Pence se situează în jurul valorilor de 7%, 5% şi 4%.

Cu patru luni înainte de primele alegeri primare, Donald Trump, acuzat penal de patru ori, continuă să zdrobească orice concurenţă, beneficiind în continuare de sprijin masiv din partea electoratului republican.

Majoritatea rivalilor săi republicani sunt reţinuţi în atacurile la adresa fostului preşedinte de teamă să nu jignească această bază.

Miliardarul republican îşi dedică marea majoritate a mesajelor sale electorale atacurilor la adresa preşedintelui democrat al SUA, Joe Biden.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Donald Trump și doi dintre fiii săi, găsiți vinovați de fraudă într-un proces civil din New York
Donald Trump și doi dintre fiii săi, găsiți vinovați de fraudă într-un proces civil din New York

Un judecător din New York i-a găsit pe Donald Trump şi pe fiii săi adulţi răspunzători de fraudă şi a anulat certificarea de afaceri a Trump Organization, afirmând că Trump a furnizat declaraţii financiare false timp de aproximativ un deceniu.

VIDEO. Donald Trump, interviu la NBC. Refuză să spună cum a urmărit desfăşurarea atacului de la Capitoliul SUA
VIDEO. Donald Trump, interviu la NBC. Refuză să spună cum a urmărit desfăşurarea atacului de la Capitoliul SUA

Fostul preşedinte american Donald Trump a refuzat în repetate rânduri, într-un interviu difuzat duminică, să răspundă la întrebările despre dacă a urmărit la televizor desfăşurarea revoltei de la Capitoliu.

Donald Trump cere recuzarea judecătoarei din procesul în care e acuzat că a fost implicat în atacul împotriva Capitoliului
Donald Trump cere recuzarea judecătoarei din procesul în care e acuzat că a fost implicat în atacul împotriva Capitoliului

Fostul preşedinte american Donald Trump a cerut oficial, luni, recuzarea judecătoarei Tanya Chutkan - care ar urma să prezideze dezbaterile din procesul său federal pentru tentativele sale de a inversa rezultatul alegerilor din 2020.

Cât va dura procesul lui Donald Trump și al fiilor săi. Fostul președinte este acuzat de fraudă
Cât va dura procesul lui Donald Trump și al fiilor săi. Fostul președinte este acuzat de fraudă

Procesul civil pentru fraudă al lui Donald Trump şi al fiilor săi va dura trei luni, din octombrie până la Crăciun.

Fostul consilier al lui Trump, Peter Navarro, a fost condamnat pentru sfidarea Congresului
Fostul consilier al lui Trump, Peter Navarro, a fost condamnat pentru sfidarea Congresului

Fostul consilier economic al preşedintelui american Donald Trump, Peter Navarro, a fost găsit vinovat, joi, de sfidarea Congresului.

 

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute
Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute

Un atac cu drone care a durat nouă minute asupra orașului Harkov, a ucis, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, cel puţin două persoane şi a rănit 54, între care cinci copii, au anunţat oficiali regionali, citaţi de Reuters.