Donald şi Melania Trump, vaccinaţi în ianuarie, la Casa Albă

Donald și Melania Trump
Profimedia

Fostul preşedinte american Donald Trump şi soţia sa Melania au fost vaccinaţi împotriva Covid-19 în ianuarie, pe când se aflau la Casa Albă, dezvăluie anturajul lor, relatează AFP:

 

Spre deosebire de Joe Biden, care s-a vaccinat în direct la televiziune, la 21 decembrie, cu câteva săptămâni înainte să se instaleze la putere, Donald Trump nu a menţionat în mod public faptul că a fost vaccinat, transmite News.ro.

„Preşedintele Trump şi Prima Doamnă au fost vaccinaţi la Casa Albă în ianuarie”, a declarat pentru AFP, fără să facă alte precizări, o sursă apropiată fostului preşedinte.

Duminică, în primul său discurs după plecarea de la Casa Albă, Donad Trump a apreciat că „toată lumea ar trebui să se vaccineze”.

Citește și
Donald Trump
Donald Trump, eșec la Curtea Supremă. Ce decizie a încercat să anuleze

El a făcut această declaraţie în pofida faptului că unii dintre simpatizanţii săi sunt deosebit de sceptici faţă de vaccinare.

Bolnav de Covid-19 la începutul lui octombrie, Donald Trump a fost spitalizat timpde mai multe zile la Spitalul Militar Walter Reed, la periferia Washingtonului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Donald Trump nu exclude posibilitatea de a candida la prezidențiale în 2024
Donald Trump nu exclude posibilitatea de a candida la prezidențiale în 2024

Donald Trump nu exclude posibilitatea de a candida în 2024.

Donald Trump, eșec la Curtea Supremă. Ce decizie a încercat să anuleze
Donald Trump, eșec la Curtea Supremă. Ce decizie a încercat să anuleze

Curtea Supremă a SUA a refuzat luni să intervină în favoarea lui Donald Trump pentru a anula decizia unui judecător federal care a ordonat predarea arhivelor contabile ale fostului magnat al imobiliarelor unui procuror newyorkez, relatează AFP.

Trump i-a propus lui Kim Jong Un un zbor retur cu Air Force One la summitul de la Hanoi
Trump i-a propus lui Kim Jong Un un zbor retur cu Air Force One la summitul de la Hanoi

Fostul preşedinte american Donald Trump i-a propus liderului nord-coreean Kim Jong Un să urce la bordul avionului prezidenţial Air Force One pentru a se întoarce la Phenian după întâlnirea lor de la summitul de la Hanoi din 2019.

Analiză: Ce urmează după achitarea lui Donald Trump în Congresul SUA
Analiză: Ce urmează după achitarea lui Donald Trump în Congresul SUA

Congresul SUA l-a achitat sâmbătă pe Donald Trump în al doilea său proces de impeachment, iar la puţin peste trei săptâmâni de la venirea la putere a lui Joe Biden începe o altă pagină în politica americană.

Recomandări
Armata israeliană susține că Iranul produce în secret „toate componentele” pentru o bombă nucleară
Armata israeliană susține că Iranul produce în secret „toate componentele” pentru o bombă nucleară

Armata israeliană susține că Iranul lucrează la un plan secret de dezvoltare a tuturor componentelor unei arme nucleare, transmite EFE.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta
Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta

Premierul Benjamin Netanyaha afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.