Doi soldați de elită uciși în timp ce încercau să elibereze patru ostatici

×
Codul embed a fost copiat

Patru ostatici au fost eliberaţi într-o operaţiune ză în Burkina Faso în timpul căreia doi militari zi au fost ucişi

Comandouri ze au eliberat patru ostatici în urma unei operaţiuni desfăşurate în nordul statului african Burkina Faso, operaţiune în care doi soldaţi zi şi-au pierdut viaţa şi care a fost întreprinsă în momentul în care exista un mare risc ca ostaticii să fie transferaţi de răpitori peste graniţă, în Mali, unei grupări jihadiste locale.

A fost ''probabil ultima ocazie'' de a elibera ostaticii, doi turişti zi, o americancă şi o sud-coreeană, a declarat Francois Lecointre, ofiţer z.

O operaţiune iniţială începută pe 7 mai a permis localizarea precisă a răpitorilor în timp ce aceştia se îndreptau către frontiera cu statul Mali, unde ei intenţionau să predea ostaticii grupării jihadiste Katiba Macina.

Citește și
rusia, avion, foc, rusia, glume, oficiali,
Momentul în care oficiali ruși râd în hohote în timp ce avionul e mistuit de foc. VIDEO

Odată ce ar fi trecut frontiera, operaţiunea de salvare ar fi fost mult îngreunată, a explicat ofiţerul z. Prin urmare, comandamentul militar z şi preşedintele Emmanuel Macron au aprobat acţiunea.

Statele Unite au mulţumit Franţei pentru eliberarea ostaticei americane, într-un mesaj postat pe Twitter de responsabilul Departamentului de Stat pentru Africa, Tibor Nagy, care a transmis totodată condoleanţe familiilor soldaţilor zi ucişi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
Soldat ucis de un elefant în timp ce patrula prin iarbă înaltă de 2 metri
Soldat ucis de un elefant în timp ce patrula prin iarbă înaltă de 2 metri

Un militar britanic a murit după ce a fost atacat de un elefant, în timpul unei misiuni în Malawi, informează BBC.

Momentul în care oficiali ruși râd în hohote în timp ce avionul e mistuit de foc. VIDEO
Momentul în care oficiali ruși râd în hohote în timp ce avionul e mistuit de foc. VIDEO

Investigatorii ruși iau în considerare o eroare de pilot ca fiind principala cauză a accidentului aviatic soldat cu 41 de morți, duminică seară în Moscova, relatează BBC. 

Trump a grațiat un fost soldat, care a ucis un prizonier irakian în 2008
Trump a grațiat un fost soldat, care a ucis un prizonier irakian în 2008

Donald Trump l-a graţiat pe fostul locotenent Michael Behenna, care a executat 5 ani de închisoare pentru uciderea unui prizonier irakian în 2008, a comunicat luni Casa Albă, transmit Reuters şi dpa.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României deubutează, astăzi, la Campionatul European de tineret  din Slovacia, competiție transmisă în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.