Tensiuni la negocierile de pace. Ucraina și Europa resping propunerile SUA privind încheierea războiului

Trump Zelenski
Colaj foto Getty

Sunt tensiuni între SUA, Ucraina și Europa în negocierile pentru un posibil acord de pace cu Rusia, arată documente obținute în exclusivitate de Reuters.

Propunerile americane pentru oprirea războiului din Ucraina, transmise în cadrul discuțiilor diplomatice de la Paris (17 aprilie) și Londra (23 aprilie), au fost întâmpinate cu rezerve de oficialii ucraineni și europeni, care au venit cu contrapropuneri semnificative pe teme-cheie precum teritorii, sancțiuni și garanții de securitate, relatează Reuters

Diferențele majore dintre cele două seturi de documente vizează ordinea în care se rezolvă chestiunile teritoriale, ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, dimensiunea armatei ucrainene și viitorul statut de securitate al țării.

Propunerile SUA: concesii teritoriale și renunțarea la NATO

Documentul american, redactat de emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, și prezentat inițial europenilor la Paris, prevede recunoașterea oficială a anexării Crimeei de către Rusia, precum și recunoașterea de facto a controlului rusesc asupra unor regiuni din sudul și estul Ucrainei. De asemenea, se stipulează că Ucraina va beneficia de „garanții robuste de securitate”, însă nu va mai solicita aderarea la NATO.

În privința sancțiunilor, Washingtonul propune ridicarea completă a acestora, inclusiv cele impuse din 2014, ca parte a acordului de pace. În schimb, nu sunt oferite detalii clare despre sursele compensațiilor financiare promise Ucrainei.

Citește și
Vitali Klitschko, primarul Kievului
Vitali Klitschko, primul înalt oficial ucrainean care susține concesiile teritoriale pentru pace, chiar dacă „nu este corect”

Răspunsul Ucrainei și al Europei: fără concesii teritoriale, sprijin militar nelimitat

Documentul elaborat ulterior de oficialii ucraineni și europeni, în cadrul discuțiilor de la Londra, contrazice ferm abordarea americană. Acesta propune amânarea negocierilor teritoriale până după încheierea unui armistițiu, fără a recunoaște vreun control rusesc asupra teritoriului ucrainean.

În plus, Ucraina cere garanții de securitate similare cu Articolul 5 al NATO, fără limite privind forțele proprii sau desfășurarea trupelor aliate pe teritoriul său, un punct sensibil pentru Moscova.

În ce privește sancțiunile, Ucraina și partenerii săi europeni propun o relaxare graduală, doar după obținerea unei păci durabile, cu posibilitatea reimpunerii acestora dacă Rusia încalcă acordul. De asemenea, Kievul cere despăgubiri financiare din activele rusești înghețate în străinătate.

Zelenski: „Documentul se află acum pe biroul lui Trump”

Președintele Volodimir Zelenski a declarat joi că ultima versiune a propunerilor, rezultate din discuțiile de la Londra, a fost deja înaintată istrației Trump. Este cel mai amplu efort diplomatic pentru oprirea războiului de la începutul invaziei ruse din februarie 2022.

Cu armata rusă controlând în prezent aproape o cincime din teritoriul ucrainean, presiunea pentru găsirea unei soluții diplomatice se intensifică, însă diferențele de abordare dintre aliați ar putea complica procesul de pace.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Acord de pace istoric, semnat de două state la Washington. SUA pregătește investiții de miliarde de dolari
Acord de pace istoric, semnat de două state la Washington. SUA pregătește investiții de miliarde de dolari

Congo și Rwanda intenționează să semneze vineri un acord la Washington pentru a promova pacea și dezvoltarea economică, potrivit Reuters.

Vitali Klitschko, primul înalt oficial ucrainean care susține concesiile teritoriale pentru pace, chiar dacă „nu este corect”
Vitali Klitschko, primul înalt oficial ucrainean care susține concesiile teritoriale pentru pace, chiar dacă „nu este corect”

Primul înalt oficial ucrainean care ite ideea concesiilor teritoriale pentru pacea cu Rusia este Vitali Klitschko, primarul Kievului. El urmează retorica președintelui „Trump”, chiar dacă „nu este corect”.

SUA cer Rusiei să accepte două condiții esențiale ale Ucrainei, pentru o pace finală. Ce trebuie să păstreze Kievul
SUA cer Rusiei să accepte două condiții esențiale ale Ucrainei, pentru o pace finală. Ce trebuie să păstreze Kievul

„Va fi foarte dificil pentru Ucraina să-și recupereze peninsula Crimeea”, spune președintele Donald Trump. Asta după ce rușii au bombardat, joi, Kievul și au distrus blocuri. Cel puțin 12 oameni au murit și peste 100 au fost răniți.

Rusia, anunț uriaș cu privire la negocierile de pace cu Ucraina. Ce mai stă în calea unui acord final între Kiev și Moscova
Rusia, anunț uriaș cu privire la negocierile de pace cu Ucraina. Ce mai stă în calea unui acord final între Kiev și Moscova

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova este pregătită pentru un acord de pace în vederea soluționării conflictului din Ucraina, dar „există anumite elemente care trebuie finalizate”.

Încetarea imediată a focului, prima condiție pentru pace cerută Rusiei de Zelenski. Ce NU poate să facă el
Încetarea imediată a focului, prima condiție pentru pace cerută Rusiei de Zelenski. Ce NU poate să facă el

Primul pas pentru pace în Ucraina trebuie să fie o încetare necondiționată a focului din prtea Rusiei, spune Volodimir Zelenski. Apoi, va semna acordul de pace, care să nu aibă prevederi care contravin Constituției, spune președintele Ucrainei.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.