Dezinformarea rusă, ca mijloc de tortură: Le spun prizonierilor că Polonia a ocupat Ucraina, susţine Kievul

cameră de tortură
Profimedia

Rusia practică tortura psihologică asupra unui număr mare de prizonieri de război ucraineni, refuzându-le accesul la informaţii.

Prizonierii primesc știri false precum că Polonia a invadat Ucraina, denunţă organismul de la Kiev însărcinat cu schimburile de persoane capturate, transmite marţi EFE, citează Agerpres.

"Îi privează de orice posibilitate de a obţine informaţii, le spun prizonierilor că jumătate din Ucraina se află sub control polonez", a declarat pentru EFE Petro Iaţenko, purtător de cuvânt al acestui organism, în cadrul unei întâlniri cu mai multe mijloace de informare de limbă spaniolă la Kiev, organizată de Centrul ucrainean pentru Dialog Transatlantic.

Potrivit datelor Centrului ucrainean de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de război, 95% din cei 2.500 de captivi ucraineni restituiţi în schimburile cu prizonieri de război ruşi au fost torturaţi de autorităţile din Rusia.

"Aşa e în fiecare zi, sunt torturaţi cu şocuri electrice", spune Iaţenko, care explică, de asemenea, că prizonierilor de război ucraineni li se refuză în mod sistematic orice posibilitate de cu familiile lor.

Citește și
evgheni prigojin
Care este acum prioritatea mercenarilor Wagner. Ce spune Ucraina despre posibilitatea ca alte state să fie atacate

O altă încălcare de către Rusia a Convenţiei de la Geneva, care reglementează tratamentul prizonierilor de război, se referă la hrană.

"Avem mai mulţi prizonieri care au slăbit 30, 40 sau chiar 50 de kilograme", conchide Iaţenko, referindu-se la câteva cazuri notorii de militari ucraineni care s-au întors acasă literalmente piele şi os după luni de captivitate în Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Lukaşenko: Polonia ar trebui să se roage ca noi să îi ţinem pe luptătorii Wagner. Altfel ar distruge Varşovia
Lukaşenko: Polonia ar trebui să se roage ca noi să îi ţinem pe luptătorii Wagner. Altfel ar distruge Varşovia

Liderul Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a ironizat din nou Polonia, marţi, în legătură cu prezenţa mercenarilor ruşi Wagner în apropierea graniţei, spunând că Varşovia ar trebui să-i mulţumească pentru că îi ţine sub control, relatează Reuters.

Care este acum prioritatea mercenarilor Wagner. Ce spune Ucraina despre posibilitatea ca alte state să fie atacate
Care este acum prioritatea mercenarilor Wagner. Ce spune Ucraina despre posibilitatea ca alte state să fie atacate

Şeful Serviciului de informaţii militare ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, a declarat luni că nu există informaţii care să indice că mercenarii grupării ruse Wagner din Belarus ar urma să atace Ucraina, Polonia sau alte ţări limitrofe.

Polonia: Frontierele dintre Belarus şi UE pot fi închise în cazul unor incidente cu grupul Wagner
Polonia: Frontierele dintre Belarus şi UE pot fi închise în cazul unor incidente cu grupul Wagner

Polonia, Lituania şi Letonia ar putea decide împreună să îşi închidă graniţele cu Belarus, aliat apropiat al Rusiei, dacă vor avea loc incidente grave cu grupul Wagner de-a lungul frontierelor lor cu această ţară, a declarat ministrul polonez de interne.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.